Clujenii se plâng că le întârzie facturile la consumul de gaz şi energie electrică

Clujenii se plâng că le întârzie facturile la consumul de gaz şi energie electrică
Cele mai frecvente plângeri înregistrate la Protecţia Consumatorilor Cluj se referă la încasările de energie electrică şi facturi de gaz.

Oamenii sunt nemulţumiţi că facturile întârzie, dar şi de faptul că nu-şi pot plăti restanţele la facturi şi sunt debranşaţi înainte de a-şi putea achita datoriile.

"Am avut cam 100 de reclamaţii lunar în ce priveşte utilităţile - Electrica şi E.On Gaz. 70% dintre acestea sunt întemeiate şi se referă fie la perioada de facturare, fie la modalitatea de facturare", a declarat şeful Oficiului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Cluj, Cristian Nicula.

La rândul lor, prezenţi la Consiliul consultativ pentru protecţia consumatorilor de la Instituţia Prefectului Cluj, reperzentanţii celor două companii au declarat că se va implementa factura cu două coduri de bare, pentru a facilita consumatorilor posibilitatea de a plăti fie restanţele, fie facturile integrale.

Clujenii din Câmpia Turzii, Turda şi Huedin pot apela la asociaţiile pentru protecţia consumatorilor, asociaţii care vin în sprijinul Oficiului Regional pentru Protecţia Consumatorului. În judeţul Cluj, Cluj-Napoca şi Dej nu au astfel de consilii consultative.

Comenteaza