Clujenii se pot întâlni cu comisarii de la Protecţia consumatorului în mall

Clujenii se pot întâlni cu comisarii de la Protecţia consumatorului în mall
O firmă cu produse tradiţionale, amendată cu 13.000 de lei de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj. Instituţia serbează, astăzi, Ziua Internaţională a Consumatorilor pe teren.

Clujenii îi vor putea întâlni pe comisarii instituţiei, în două malluri, în intervalul 11:00-14:00 şi le vor putea adresa întrebări sau a-şi afla drepturile.

Comisarii CJPC au dat amenzi de 13.000 de lei şi au închis pentru următoarele 6 luni o tonetă a unei societăţi care îşi desfăşura activitatea în sediul unui supermarket clujean. Au fost distruse 107 kilograme de carne etichetată necorespunzător.

"În urma unui control, s-au depistat nereguli în ceea ce priveşte societatea Din Cămara lui Mihai, care îşi derula activitatea în incinta unui supermarket clujean. S-au constatat abateri la etichetare, au fost prelevate probe, care ulterior, s-au dovedit neconforme, iar controlul a fost extins. Produsele aşa-zis tradiţionale româneşti şi etichetate drept carne de porc, vită şi oaie erau fabricate în Ungaria şi reetichetate în Bihor. Firma a fost amendată cu 13.000 de lei, iar activitatea ei în incinta magazinului a fost oprită pentru şase luni", a declarat Ioana Katona, purtător de cuvânt al CJPC.

Comenteaza