Clujul a dat startul la X Factor

Clujul a dat startul la X Factor
Peste 100 de tineri din Transilvania şi Banat îşi demonstrează abilităţile vocale, pe parcursul a două zile, la Cluj, la primele audiţii cu juriu din cadrul ediţiei 2012 a concursului X Factor. Membru al juriului, Dan Bittman i-a încurajat pe unii concurenţi să se concenteze pe cariere muzicale.

„Unii din colegii mei de trupă erau ingineri, în timpul comunismului. Atunci era nasol să nu ai de lucru. Au zis că pentru a se ocupa de muzică trebuie să renunţe la job, iar acum sunt Holograf. Vorbesc serios!", i-a transmis Dan Bittman unuia din tinerii remarcaţi în cadrul audiţiei cu juriu a concursului X Factor. Tânărul S., din Sibiu, ce a întrunit aprecierea unanimă a juriului, a precizat că este angajat la un call-center dar muzica este marea sa pasiune, gândindu-se şi el în trecut să renunţe la „job" în favoarea acesteia. Şi alţi concurenţi s-au remarcat în cadrul audiţiilor de ieri.

Unul dintre ei a ridicat sala şi juriul în picioare, cu interpretarea ariei Nessun Dorma (din opera "Turandot", de Giacomo Puccini - n. red.), în timp ce tânăra Lina a impresionat cu o melodie dificilă din repertoriul contemporan. „Dacă aş fi producător muzical aş semna acum cu tine", i-a transmis Bittman. Juraţii nu s-au sfiit să facă şi remarci critice, precum Cheloo, de la formaţia hip-hop Paraziţii, care a ironizat modul de interpretare al unui tânăr, apreciat în schimb de ceilalţi doi membrii ai juriului şi admis şi el mai departe.

Alături de Dan Bittman şi Cheloo, din juriu a mai făcut parte şi cântăreaţa Delia Matache. „Clujul este primul oraş unde se desfăşoară audiţiile cu juriu. La ele participă concurenţii care au trecut în prelabil de preselecţie. Vom ajunge cu audiţiile apoi la Iaşi şi la Bucureşti", a specificat Elena Prodan, reprezentantă a echipei de organizare. Toţi concurenţii au sosit la audiţiile desfăşurate la Casa de Cultură a Studenţilor însoţiţi de apropiaţi, fie că a fost vorba de iubit, iubită, părinţi, sau prieteni. Afluxul de public a fost mare, iar numeroase persoane au aşteptat, prin alternanţă, eliberarea unor locuri pentru a li se permite accesul. Audiţiile continuă şi astăzi, iar accesul publicului este gratuit.

 

 

Comenteaza