Clujul, aeroportul anului 2010

Clujul, aeroportul anului 2010
Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca (AICN) a fost desemnat marţi “Aeroportul anului 2010” în cadrul unei manifestări organizate la sediul Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) din Bucureşti. Distincţia a fost acordată în cadrul mesei rotunde “România - cer deschis”, organizată de cotidianul de limbă engleză Nine O’Clock şi de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

“Suntem deosebit de onoraţi pentru acest premiu. Diferenţa faţă de alte aeroporturi au făcut-o creşterea numărului de pasageri şi infrastructura. Criteriile de selecţie au fost foarte riguroase. În 2010 am fost primul aeroport din România învestit ca aeroport internaţional, conform noii legislaţii”, a explicat David Ciceo (foto), directorul AICN, în cadrul jurnalului de ştiri de la REALITATEA TV Cluj. Printre criteriile care au stat la baza premiului s-a numărat numărul mare de pasageri care tranzitează aeroportul clujean.


“Creşterea foarte mare a traficului la aeroporturile din România a însemnat şi o investiţie. Asociaţia Aeroporturilor din România a reuşit să acceseze un program de dezvoltare a resurselor umane în valoare de 1,4 milioane de euro, bani proveniţi din fonduri europene. Acest proiect este foarte important pentru compatibilizarea activităţilor cu UE”, a adăugat Ciceo. Prin proiectul care va dura 24 de luni, acesta se aşteaptă la o îmbunătăţire a activităţii aeroportului, dar şi la o conştientizare mai mare a securităţii acestuia din partea angajaţilor. Ciceo a adăugat că în acest an pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca vor fi introduse noi destinaţii spre Turcia, Grecia, Spania şi Cipru. “Sperăm să avem o creştere a numărului de pasageri de cel puţin 10%”, a spus Ciceo.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .