Clujul, "destinaţie culturală" şi "comoară arhitectonică" la târgul de turism de la Lugano. Eşti de acord?

Clujul,
Clujul primeşte un premiu la categoria "destinaţii culturale", în cadrul apreciatului târg de turism de la Lugano, în toamna acestui an.

Primăria din Cluj-Napoca a primit invitaţia de a participa la Târgul de turism de la Lugano, cel mai important târg de turism din Elveţia şi organizat între 30 octombrie şi 1 noiembrie, unde primeşte un premiu la categoria "Destinaţii culturale".

"Oraşul nostru a fost considerat o "comoară arhitectonică în inima Transilvaniei", a explicat astăzi primarul Sorin Apostu. Acesta precizează că recunoaşterea acestui statut "se bazează, după cum au transmis elveţienii, pe minunata Piaţă a Unirii, pe ansamblurile gotice, baroce şi neoclasice care pot fi întâlnite în oraşul nostru, pe muzeele care se regăsesc aici - de Artă, de Istorie, Etnografic şi altele", a adăugat acesta.

Amintim, în toamna anului trecut cotidianul elveţian Blick a comparat Clujul cu Africa de Sud şi a prezentat situaţia ţiganilor care locuiesc la groapa de gunoi de la Pata Rât.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte-ne pe Facebookpe Instagram, pe Youtube și pe LinkedIn

loading...
Comenteaza