Clujul, la un pas de reluarea evenimentelor în aer liber

Clujul, la un pas de reluarea evenimentelor în aer liber

Municipiul Cluj-Napoca a ajuns la o rată de infectare cu coronavirus de doar 1,61, în condițiile în care la 1,50 se pot organiza evenimente cu până la 300 de spectatori.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Cluj a precizat că rata incidenței cazurilor de COVID-19 la 1.000 de locuitori a ajuns la 1,61 în municipiu. Cluj-Napoca se apropie de pragul de 1,5 cazuri la mia de locuitori, care înseamnă trecerea în scenariul verde și o nouă relaxare a restricțiilor.

La o rată de infectare de sub 1,5 cazuri la mia de locuitori, restaurantele, cinematografele și sălile de spectacol vor putea fi deschise în interior la 50% din capacitate, în intervalul orar 06:00- 22:00.

Va fi permisă organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale, cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanță de minimum 2 m unul față de celălalt, precum și cu purtarea măștii de protecție.

Până atunci, restaurantele și localurile, precum și cinematografele și sălile de spectacol rămân deschise la interior la o capacitate de 30%. De asemenea, magazinele sunt deschise până la 21:00, iar circulația este permisă până la 22:00. Rata de infectare a scăzut și în județ, până la 1,65. 

Rata de infectare în orașele din județ

Dej -  1,07
Gherla - 1,43
Turda -  1,73
Cluj-Napoca - 1,61
Câmpia Turzii - 2,00
Huedin - 2,41

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .