Clujul, lider la “turismul pe canapea”
- Scris de Cristina Pirvu
- 02 Sep 2011, 01:15
- Eveniment
- Ascultă știrea

728 de clujeni au găsit soluţia ideală pentru a călători cu resurse financiare limitate: couchsurfing.org, un site prin care te oferi să cazezi străini la tine acasă gratis, dar şi prin care străinii îţi oferă o canapea în casa lor. Astfel, poţi trăi pentru câteva zile întocmai ca în ţara pe care o vizitezi. După Bucureşti, Clujul este pe locul doi în ceea ce priveşte numărul de "couchsurferi".
Adrian Dan Pop este un student clujean originar din Baia Mare care şi-a făcut cont pentru prima dată pe portalul courchsurfing.org, în urmă cu un an şi jumătate. De atunci, el a vizitat şapte ţări prin intermediul couchsurfing.org cu un buget de doar... 800 de euro.
"Am aflat despre couchsurfing în timpul călătoriilor prin alte ţări. Mulţi tineri îmi vorbeau despre modul lor de-a călători prin toate ţările lumii şi am văzut că şi România are câţiva membri. M-am întâlnit şi în Baia Mare cu mulţi «couchsurferi», le-am arătat localurile pentru suc, cafea, distracţie şi mi-am făcut prieteni", a povestit Adrian. Faptul că a cunoscut mai mulţi "couchsurferi" i-a dat tânărului încrederea că ar putea vizita şi el în acest fel mare parte din Europa. "În primăvară am mers cu couchsurfing în Rusia, Estonia, Letonia, Lituania, Norvegia, Suedia, Ucraina şi Polonia. A fost genial. Le-am trimis oamenilor mesaje pe site şi m-au primit la ei acasă. În Suedia am stat într-un campus studenţesc cu studenţi Erasmus din vreo 20 de ţări. Am avut parte de o săptămână de vis", a povestit Adrian. El a avut experienţe plăcute şi în Rusia.
"În Sankt Peterburg aveau loc evenimente couchsurfing în fiecare seară - jocuri, gătit internaţional, întâlniri în oraş, iar oamenii sunt foarte deschişi, primitori şi interesaţi de cultura ta. Mi-a făcut plăcere să le povestesc despre România şi să le gătesc un desert", a adăugat tânărul, care până acum a cazat trei fete din Polonia. "În cele şapte ţări am călătorit timp de trei luni şi o săptămână şi am plătit vreo 800 de euro, în condiţiile în care mi-am asigurat cazarea prin couchsurfing, iar transportul cu autostopul", a precizat Adrian.
Dorin Bot, student la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai, este "couchsurfer" din anul 2009. "Am fost în Kosovo, în Albania, Turcia şi Croaţia cu couchsurfing.org. Astfel, ai ocazia să vizitezi mult mai economic unele oraşe şi ai şansa să cunoşti oameni, cultura lor. Dacă stai în casa unui turc, mănânci ceea ce mănâncă şi el", a explicat Dorin. El a avut şi o experienţă interesantă cu un cuplu de turişti pe care i-a cazat. "Am cazat un cuplu de 53-54 de ani, întocmai ca şi părinţii mei, care erau din Israel şi călătoreau în toată lumea aşa", a spus Dorin. Totuşi, couchsurferii nu cazează orice persoană care îi abordează prin intermediul site-ului. "Contează foarte mult cum ai profilul, descrierea ta şi cele mai importante sunt referinţele de la oamenii care au locuit în casa ta. Am refuzat o cerere de la un tânăr pentru că avea referinţe proaste de la o persoană", a precizat tânărul. Şi clujeanul Andrei Aroneţ este membru al comunităţii de couchsurferi.
"Am călătorit o singura dată cu couchsurfing în Londra, iar de atunci am tot găzduit oameni. Mi se pare foarte fain că există un sistem de încredere prin care să faci asta", a povestit Andrei, care a cazat de-a lungul anilor zeci de persoane. "Dacă foloseşti sistemul ăsta, automat îţi asumi o încredere în oameni, iar cei care vin în casa unui necunoscut până la urmă sunt oameni deschişi la minte şi care vor experienţe noi, nu siguranţa absolută şi banalitatea unei camere de hotel. Am cazat zeci de oameni şi nu am avut niciodată vreo problemă cu ei. E greu de crezut că vine cineva din Franţa ca să îmi fure televizorul", a adăugat Andrei, care a avut oaspeţi din Franţa, Italia, Belgia, Anglia, Elveţia, Polonia, Statele Unite şi două persoane din România. "Persoanele cele mai interesante pe care le-am cunoscut au fost un cuplu de italieni care au făcut turul lumii împreună după nuntă. El călătorise mult înainte să o cunoască şi a vrut ca după căsătorie să îi arate pe unde a fost şi cu ocazia asta să meargă şi în locuri noi", a precizat Andrei.