Clujul medieval în Parcul Central FOTO

Clujul medieval în Parcul Central FOTO
Clujenii au venit în număr mare la deschiderea oficială a festivalului Transylvania History Days, care are loc începând de vineri şi până duminică, în Parcul Central, zona Casionului. Timp de trei zile sunt aduse în atenţia vizitatorilor elementele vizuale, teatrale și muzicale care au caracterizat spațiul transilvănean şi central-european.

Clujenii care au drum pe lângă Casino sunt întâmpinaţi cu muzică medievală, târg de meşteşuguri, antichităţi şi carte şi trupe de reconstituire istorică. Parcul este împânzit de corturi în care cei interesaţi pot vedea diferite unelte, echipamente de luptă, obiecte decorative, reconstituite după modelul medieval.

„Evenimentul în sine are un scop atât de divertisment, cât şi, în mare parte, un scop educativ. Este vorba de un nou format de istorie vie, prin care publicul poate să acceseze mai multă informaţie despre istorie prin participare directă, prin interacţiune, prin atelierele pe care le oferă trupele de reconstituire istorică", a declarat pentru ZIUA de CLUJ, Lectorul universitar Mihai Alexandrescu, directorul Festivalului Transylvania History Days.

Programul continuă şi sâmbătă cu ateliere interactive, confruntări daco-romane oferite de Terra Dacica Aeterna şi Legiunea VIII Gemina Apulum, iar seara se va încheia cu o proiecţie de film.

Duminică, punctul de vârf al activităţilor va fi Parada epocilor, în centrul istoric al Clujului, la care vor participa peste 150 de persoane ce vor reprezenta toate epocile posibile, iar festivalul se va încheia cu Balul epocilor, la Casinoul din Parcul Central.

Festivalul este organizat de Centrul pentru Dialog European şi Diplomaţie Culturală parteneriat cu Universitatea Babeş-Bolyai şi Facultatea de Filosofie.

Adnana Mocian

Comenteaza