Clujul pedalează! O nouă ediție a Marșului Bicicliștilor Clujeni, la start. Traseu de 16,5 kilometri până în Florești

Clujul pedalează! O nouă ediție a Marșului Bicicliștilor Clujeni, la start. Traseu de 16,5 kilometri până în Florești

Cea de-a 198-a ediție a Marșului Bicicliștilor Clujeni pornește, sâmbătă, din Piața Unirii și propune un traseu de aproximativ 16,5 kilometri prin centrul orașului, Mănăștur și până în Florești.

Marșul Bicicliștilor Clujeni revine în oraș, la ediția cu numărul 198. Clubul de Cicloturism Napoca (CCN) organizează sâmbătă, 5 septembrie 2026, o nouă ediție a evenimentului lunar, cu plecare la ora 10:00, din Piața Unirii.

La marș sunt invitați toți locuitorii zonei metropolitane Cluj care au o bicicletă în stare tehnică bună și echipată conform legislației rutiere. Participanții cu vârsta sub 16 ani trebuie să poarte cască de protecție.

Traseul are aproximativ 16,5 kilometri, iar diferența totală de nivel este mai mică de 100 de metri, organizatorii considerând că este accesibil inclusiv celor care nu sunt bicicliști experimentați.

Traseul MBC198: Piața Unirii – strada Memorandumului – Calea Moților – Calea Mănăștur – Calea Florești – Nodul N – noua pistă de biciclete adiacentă DN1/E60 până în Florești – strada A. Iancu/DN1 – strada Cetății – DJ105L – strada Poligonului – strada A. Iancu/DN1 – pista de biciclete adiacentă DN1/E60 – Nodul N – Calea Florești – Calea Mănăștur – strada Clinicilor – Piața Lucian Blaga – strada Napoca – Piața Unirii.

Durata estimată a marșului este de aproximativ două ore, într-un ritm lejer, de promenadă.

Mai mult decât o plimbare cu bicicleta

Potrivit organizatorilor, Marșul Bicicliștilor Clujeni are mai multe componente: socializare, informare și educare, promovarea sănătății și protecției mediului, dar și una civică, prin care sunt semnalate problemele privind infrastructura pentru biciclete.

Evenimentul reprezintă și o ocazie pentru participanți de a descoperi rute velo, de a primi informații despre circulația cu bicicleta în oraș și despre legislația rutieră, dar și de a afla detalii despre proiectele de infrastructură și politicile publice care vizează mobilitatea alternativă.

Organizatorii susțin că mersul pe bicicletă poate contribui la reducerea traficului motorizat și a poluării și pledează pentru dezvoltarea bicicletei ca mijloc cotidian de transport, alături de transportul public și deplasarea pietonală.

Ediția din 5 septembrie are și o componentă de protest. Clubul de Cicloturism Napoca atrage din nou atenția asupra calității și continuității infrastructurii velo din Cluj-Napoca și zona metropolitană.

Printre problemele reclamate se numără lățimea insuficientă a unor piste, lipsa continuității, marcaje și indicatoare absente, neclare sau amplasate necorespunzător, precum și lipsa unor conexiuni velo între cartiere, zona centrală și cartierele învecinate.

O nemulțumire aparte vizează, potrivit CCN, tergiversarea avizării și aprobării PUZ-ului culoarului verde-albastru ecologic și de mobilitate nemotorizată Gilău – Apahida, în special tronsonul dintre Florești și Cluj-Napoca.

Organizatorii consideră că o pistă amplasată în imediata vecinătate a DN1/E60, chiar dacă respectă cerințele tehnice privind lățimea și siguranța, este mai puțin atractivă pentru bicicliști din cauza traficului intens, a zgomotului și a poluării.

Marșul Bicicliștilor Clujeni este organizat lunar din septembrie 2007, în continuarea unei tradiții de evenimente velo inițiate de CCN încă din 1998. Clubul promovează de peste trei decenii utilizarea bicicletei în scop recreativ, turistic și utilitar, iar evenimentul se desfășoară sub egida Federației Bicicliștilor din România.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .