Clujul protestează. A 16-a zi consecutiv FOTO/VIDEO
- Scris de Mircea Tatar
- 15 Feb 2017, 19:27
- Eveniment
- Ascultă știrea

Ora 20.50. În Unirii se intonează Imnul naţional. Oamenii sunt hotărâţi să iasă în stradă şi în zilele ce urmează.
Ora 20.47. Oamenii s-au întors în Unirii. "Aici vom fi zi de zi". "Rezistam".
Ora 20.30. Protestatarii scandează în faţă la Melody "Noi nu suntem o naţie de sclavi"! Numărul acestora a ajuns la circa 500.
Ora 20.20. Coloana a ajuns pe Bdul 21 Decembrie. "Jos Tariceanu, Dragnea şi Grindeanu", "PSD ciuma roşie"!
La ora 20.00, protestatarii au plecat în marş prin centrul oraşului. Scandează "Demisia!" şi "România, trezeşte-te!" pe Eroilor.
Protestele au începând în 31 ianuarie 2017 după ce Guvernul a adoptat şi publicat în Monitorul Oficial, la miez de noapte, OUG 13 privind modificarea codurilor penale. Sub presiunea străzii, protestele din ultimele zile fiind cele mai mari din ultimii 27 de ani, acelaşi Guvern a adoptat, în 5 februarie 2017, OUG 14 privind abrogarea OUG 13. Oamenii nu s-au mulţumit cu această decizie şi îşi doreau ca PSD să plece de la putere: peste 280.000 de oameni au ieşit în stradă în Bucureşti şi peste 50.000 la Cluj-Napoca în acea seară de duminică. În final, OUG 14 a fost adoptată, în 14 februarie 2017, după dezbateri aprinse în Senat.
Deşi proteste sunt anunţate în toată ţara până în 18 februarie 2017, numărul celor care participă este în rapidă scădere. Abia aproximativ 200 de persoane s-au strâns miercuri seară şi în Piața Victoriei din Bucureşti.