Clujul riscă să se confrunte cu o epidemie de viroze respiratorii VIDEO

Clujul riscă să se confrunte cu o epidemie de viroze respiratorii VIDEO
Clujul riscă să se confrunte cu o epidemie de viroze respiratorii, mai ales în rândul copiilor. În ultimele zile, numărul celor care s-au prezentat la Spitalul de Copii cu probleme respiratorii a crescut cu 25%. Doctorii le recomandă părinţilor să îi ducă pe cei mici la medicul de familie la primele simptome ale bolii şi să nu îi mai lase la şcoală sau la grădiniţă.

Reprezentanţii Spitalului de Copii din Cluj spun că, în ultimele zile, peste 400 de persoane s-au prezentat la camera de gardă acuzând simptome de răceală şi gripă. Numărul bolnavilor a crescut, în doar o săptămână, cu 25%.

"Predomină patologia respiratorie, cu bronşite, cu faringite, uneori pneumonii, câteodată sunt şi adulţii bolnavi. Nu pot să spun că este epidemie, asta se vede statistic, la nivel de judeţ. Dar sunt mai multe cazuri, semnificativ mai multe cazuri decât în mod normal.  Secţiile de pediatrie sunt acoperite la capacitate maximă. Îi externăm cât putem de repede ca să-i primim pe următorii", a spus Călin Lazăr, purtător de cuvânz Spitalul de Copii.

Potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică, în ultima săptămână la nivelul judeţului numărul virozelor respiratorii a crescut cu aproape 5%. Iar dacă tendinţa se păstrează, până la sfârşitul lunii ne-am putea confrunta cu o adevărată epidemie.

"Încă n-am ajuns la nivelul de alertă, dar dacă vom continua să creştem vom ajunge, în două săptămâni vom ajunge la acel nivel de alertă. În sensul în care ne gândim că putem să avem o evoluţie epidemică a virozei", a declarat Mihai Moisescu, director adjunct DSP Cluj.

Pentru a ne feri de viroze, specialiştii recomandă să ne vaccinăm antigripal, să ne prezentăm la medicul de familie la primele simptome şi să evităm zonele aglomerate.

"Dacă avem copii care au simptome de viroze, dorinţa este de a-i izola la domiciliu şi de a nu permite a merge în colectivitate, tocmai din aceleaşi motive: de a nu creşte rata de răspândire a respectivelor viroze. Ţinându-i acasă, izolându-i, până când intră într-o zi fără febră, fără medicaţie", mai spune Moisescu.

De la începutul sezonului rece, în judeţul Cluj au fost confirmate şapte cazuri de gripă, iar o persoană şi-a pierdut viaţa din cauza acestei boli.

 

Comenteaza