Clujul scapă de ambrozie. Unde poți depozita deșeurile vegetale

Clujul scapă de ambrozie. Unde poți depozita deșeurile vegetale

Sâmbătă, 28 septembrie 2019, Agenția Națională pentru Protecția Mediului organizează campania ”28 Septembrie 2019 SOS-Ambrozia” - Mișcare civică pentru mediu și sănătate cu implicre națională pentru cobaterea plantei invazive Ambrozia artemisiifolia – Iarba pârloagelor.

Acțiunea este sprijinită de Primăria Cluj-Napoca și se va desfășura în intervalul orar 10.00 – 15.00, iar scopul acesteia este curățarea zonelor din oraș de această plantă, dar și prevenirea unui ”dezastru” pentru mediu și sănătatea populației prin răspândirea polenului până la sfârșitul lunii octombrie, cât și reducerea de semințe pentru următorii ani.

Primăria Cluj-Napoca, prin Serviciul Spații Verzi va degaja de ambrozie, prin cosire, zonele aflate pe domeniul public, în timp ce clujenii își vor curăța terenurile proprietate privată de această plantă. 

De asemenea, municipalitatea pune la dispoziția clujenilor un spațiu de depozitare a acestor deșeuri vegetale pe strada Bucium f.n.. Pentru detalii suplimentare, vă recomandăm să sunați reprezentantul firmei Ro Verde, telefon 0720/043429, care se ocupă de colectarea acestor deșeuri.

Alergia la ambrozie | Ce este aceasta şi cum se tratează

Ambrozia e planta care, din momentul în care produce cantităţi mari de polen, devine periculoasă pentru sănătatea noastră. Potrivit datelor Ministerului Mediului, din populaţia activă a României, aproximativ 482.000 persoane suferă de alergie la ambrozie.

În ceea ce priveşte tratamentul, alergia poate fi uşurată cu ajutorul antialergicelor şi a topicelor. „Se pun picături în ochi, picături în nas, se tratează tusea dacă este necesar, dar cel mai important ar fi să se pună în practică legea”, spune preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov.

Statistica realizată de hartaambroziei.ro plasează Ilfovul pe primul loc în topul judeţelor în care ambrozia este prezentă, cu 117 locaţii active raportate, urmat de Bucureşti cu 78 de locuri. Timişul este pe locul trei potrivit aceleiaşi statistici, aici fiind identificate 47 locaţii active, iar Prahova pe locul patru, cu 15 cazuri raportate. 13 locaţii active în care a fost identificată prezenţa ambroziei au fost identificate şi în Arad, acelaşi număr în Iaşi, 12 în Bihor şi 11 în Alba, respectiv Cluj. La polul opus, se află judeţe precum Dolj sau Dâmboviţa, unde au fost identificate trei zone active, Brăila, Călăraşi şi Teleorman, fiecare cu câte două zone, Argeş, Harghita, Braşov, Hunedoara, cu o singură zonă activă raportată. Potrivit aceleiaşi surse, deocamdată sunt marcate mult prea puţine zone în raport cu situaţia reală existentă la nivelul Capitalei şi al ţării.

 

Comenteaza