News alert Clujul, sub cod galben de furtuni şi inundaţii

Clujul, sub cod galben de furtuni şi inundaţii

Meteorologii anunţă averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină, până miercuri la ora 21.00. Cantităţile de precipitaţii pot ajunge până la 50 de litri pe metru pătrat, iar vântul va avea rafale şi de 55 de kilometri la oră. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade.

”În cea mai mare parte a ţării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15-25 l/mp”, au transmis meteorologii. Potrivit acestora, în cursul zilei de 1 mai, vântul va avea local şi temporar intensificări în majoritatea regiunilor, cu rafale în general între 45 şi 55 km/h.

Totodată, meteorologii au emis o avertizare cod galben de furtuni valabilă până miercuri la ora 10.00. ”În Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei, Transilvaniei şi Crişanei şi local în zona de munte, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 25 l/mp şi izolat 40...50 l/mp”, au mai transmis meteorologii. Judeţele vizate de codul galben sunt Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Cluj, Caraş-Severin, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Sălaj, Satu Mare, Suceava şi Timiş.

Cod galben de inundaţii în 17 judeţe

Potrivit hidrologilor, fenomenele periculoase pot să apară, miercuri, până la ora 18.00, în bazinele hidrografice Viseu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, Suceava, Moldova, Bistriţa şi Jijia. ”Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie”, au transmis hidrologii.

Potrivit acestora, ar putea fi afectate de inundaţii judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Bihor, Hunedoara, Arad, Harghita, Mureş, Alba, Timiş, Caraş-Severin, Botoşani, Suceava, Neamţ şi Iaşi. Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Cluj, Bihor, Hunedoara, Caraş – Severin, Suceava şi Neamţ.

Comenteaza