CNA a amendat TVR cu 50.000 de lei pentru colindul antisemit

CNA a amendat TVR cu 50.000 de lei pentru colindul antisemit
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de joi, să amendeze cu 50.000 de lei Societatea Română de Televiziune (SRTv), din cauză că pe TVR 3 şi TVR Cluj a fost difuzat, pe 6 decembrie, un colind antisemit, care a încălcat legislaţia audiovizualului.

Decizia a fost luată joi de CNA, la propunerea Laurei Georgescu, preşedintele Consiliului, cu şapte voturi "pentru" (Laura Georgescu, Florin Gabrea, Lorand Turos, Narcisa Iorga, Monica Gubernat, Cristina Trepcea şi Radu Călin Cristea) şi un vot "împotrivă" (Christian Mititelu).

Sancţiunea a fost aplicată pentru încălcarea articolului 3, alineatul 1 din Legea audiovizualului, potrivit căruia "Prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea, educarea şi divertismentul publicului, cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului", şi a articolului 47, alineatul 1 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizualului, potrivit căruia "Este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări antisemite sau xenofobe".

Membrul CNA Christian Mititelu a fost de părere că în acest caz nu a fost încălcat articolul 3, alineatul 1 din Legea audiovizualului. "Nu cred că se poate aplica articolul 3. Cred că este aplicat numai ca să putem da amendă", a spus Christian Mititelu. Grupul pentru Dialog Social (GDS) şi Revista 22 au anunţat, marţi, că au reclamat la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) şi la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) televiziunea publică TVR 3, din cauză că a difuzat, vineri, 6 decembrie, în cadrul emisiunii de relansare a canalului, un colind antisemit.

Grupul de colindători Ansamblul "Dor transilvan" a cântat, în cadrul emisiunii, un colind în care este folosit de mai multe ori termenul "jidov", în mesaje antisemite. "A născut un fiu frumos / Anume Iisus Hristos / Toată lumea i se-nchină, / Numai jidovii-l îngână. / Jidovan afuristit / Nu l-ar răbda Domnul sfânt / Nici în cer, nici pe pământ.. Numai la corlan [= horn], la fum, / Acolo-i jidovul bun, / Să iasă şfară [= fum] în drum", potrivit unui fragment din colind, publicat de Revista 22.

VEZI VIDEO AICI

Comenteaza