CNA a retras licenţa audiovizuală a OTV; postul lui Dan Diaconescu nu mai poate emite

CNA a retras licenţa audiovizuală a OTV; postul lui Dan Diaconescu nu mai poate emite
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a retras, în şedinţa de marţi, cu unanimitate de voturi, licenţa audiovizuală a televiziunii OTV, fapt care presupune că postul controlat de Dan Diaconescu nu va mai putea emite.

 

Licenţa OTV, care ar fi expirat de drept pe 28 martie 2013, a fost retrasă la propunerea Laurei Georgescu, preşedintele CNA, cu unanimitate de voturi.

Licenţa OTV a fost retrasă din cauză că societatea Ocram Televiziune SRL, care deţine licenţa televiziunii, nu a făcut dovada plăţii unor amenzi aplicate de Consiliu pentru încălcări ale legislaţiei audiovizualului, în anii 2009, 2010, 2011 şi 2012.

Potrivit articolului 57, alineatul 1, litera d din Legea audiovizualului, "Licenţa audiovizuală analogică se retrage de Consiliu în următoarele situaţii: titularul nu depune la Consiliu, în termen de 6 luni de la data aplicării unei amenzi, dovada achitării acesteia".

Asociaţii societăţii Ocram Televiziune SRL sunt: Dan Diaconescu - asociat principal (80,1%) şi GMG Media Box SA (19,9%). Acţionarii GMG Media Box SA: PSV Company SA (99,996%), Enache Sorin şi Druică Constantin (cu câte 0,002%). Acţionarii PSV Company SA sunt: Elbahold Limited (Cipru) - 54,422728%, Asociaţia salariaţilor din SNP Petrom SA (25 asociaţi) - 25%, PSV Company SA - 10,010714% şi Acţionari persoane fizice (8577) - 10,566558%. Acţionar unic al Elbahold Limited (Cipru) este Berhill Limited (Cipru), al cărei acţionar unic este Luca Liviu.

Societatea Ocram Televiziune SRL este în insolvenţă.

 

Etichete
Comenteaza