CNSU a decis: Circulația interzisă după ora 22.00

CNSU a decis: Circulația interzisă după ora 22.00

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a propus prelungirea stării de alertă în România și impunerea unor noi măsuri, printre care restricţionarea circulaţiei între orele 22.00 şi 05.00.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 10 martie 2021, Hotărârea numărul 16, prin care se propune prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu 14 martie 2021, pentru încă 30 de zile.
 
De asemenea, CNSU propune modificarea intervalului orar în care este restricţionată deplasarea în afara locuinţei. CNSU a propus ca interdicţia sa fie valabilă în intervalul orar 22.00-05.00.
 
Totodată, se propune limitarea gradului de ocupare a spaţiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora în unele localități/zone turistice.
 
Este vorba despre spaţiile de cazare dispuse în următoarele localităţi/zone în care se practică schiul sau alte sporturi de iarnă: Azuga, Buşteni şi Sinaia din judeţul Prahova; Băile Tuşnad, Borsec, Băile Homorod, Harghita-Băi din judeţul Harghita; Borşa şi Cavnic din judeţul Maramureş; Poiana Braşov, Predeal şi Bran din judeţul Braşov; Sovata din judeţul Mureş; Vatra Dornei din judeţul Suceava; Voineasa din judeţul Vâlcea; Zona Borlova-Muntele Mic, comuna Turnu Ruieni din judeţul CaraşSeverin; Arieşeni din judeţul Alba; Durău din judeţul Neamţ; Novaci-Rânca din judeţul Gorj; Păltiniş din judeţul Sibiu; Stâna de Vale din judeţul Bihor; Straja din judeţul Hunedoara. 

Comenteaza