Şcoala de agenţi de poliţie din Cluj îşi deschide porţile

Şcoala de agenţi de poliţie din Cluj îşi deschide porţile
Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” îşi deschide săptămâna viitoare porţile pentru a XI-a oară, cu ocazia Zilei Poliţiei Române.

Evenimentul va avea loc în data de 18 martie, între orele 09:00 şi 14:00, la sediul şcolii, de pe str. Corneliu Coposu nr. 89-91.

Însoţiţi de elevi ai școlii, vizitatorii de toate vârstele vor putea face un tur al instituției de învățământ și li se va prezenta oferta educaţională, precum și informaţii despre concursul de admitere, sesiunea 2015.

Sărbătorirea Zilei Poliției Române are loc anual în data de 25 martie.

Comenteaza