Cod GALBEN de furtuni, ploi torențiale și grindină la Cluj. De când intră în vigoare

Cod GALBEN de furtuni, ploi torențiale și grindină la Cluj. De când intră în vigoare

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată și ploi însemnate cantitativ pentru 30 de județe, printre care și Clujul.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Atenționarea este valabilă de luni, de la ora 12:00, până marți, la ora 10:00.

Potrivit meteorologilor, începând din a doua parte a zilei de luni (1 iunie) și până marți dimineața (2 iunie) în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, nordul Munteniei și al Dobrogei și sud-vestul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii și căderi de grindină.

Cantitățile de apă vor ajunge, mai ales în intervale scurte de timp, la 15-25 litri/mp, iar pe spații mici pot depăși 40-50 litri/mp.

Meteorologii precizează că manifestări de instabilitate atmosferică vor fi prezente, pe arii mai restrânse, și în restul țării.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .