Cod rutier 2022: AMENZI USTURĂTOARE pentru șoferii agresivi sau cei care merg pe bada de urgență

Cod rutier 2022: AMENZI USTURĂTOARE pentru șoferii agresivi sau cei care merg pe bada de urgență

Guvernul a aprobat noi sancţiuni pentru conducătorii auto care comit abateri de la legislaţia rutieră.

1. Sancționarea comportamentului agresiv. Printre altele, comportament agresiv în trafic va fi considerată schimbarea frecventă și în forță a benzilor de circulație, cu scopul de a depăși o mașină sau un șir de vehicule, întoarcerea mașinii prin folosirea frânei de ajutor (sau de mână, așa cum e cunoscută), folosirea excesivă a claxonului sau a semnalelor luminoase (flash-uri), mersul pe o roată, în cazul motocicletelor etc.

În cazul comportamentului agresiv în trafic, proiectul de la Guvern stabilește amenzi din clasa a II-a de sancțiuni (patru sau cinci puncte-amendă), respectiv cuprinse între 580 și 725 de lei. În forma sa anterioară, proiectul stabilea pentru aceeași abatere amenzi din clasa a IV-a de sancțiuni (de la nouă la 20 puncte-amendă), respectiv cuprinse între 1.305 și 2.900 de lei.

2. Sancțiune suplimentară pentru întoarcerea pe autostradă sau mersul pe contrasens. Acum, cei ce întorc mașina pe autostradă sau merg pe contrasens riscă doar amendarea (amenzi din clasa a IV-a de sancțiuni - 1.305 și 2.900 de lei).

După ce măsurile din proiectul de ordonanță se vor aplica, acești șoferi vor primi și sancțiunea suplimentară de suspendare a dreptului de a conduce timp de 120 de zile.

3. Mersul pe banda de urgență a autostrăzii, sancționat mai dur. Șoferii care obișnuiesc să meargă pe banda de urgență, din varii motive, vor risca amenzi mai mari, respectiv cuprinse între 1.305 și 2.900 de lei, față de 580 - 725 de lei, cât sunt amenzile acum.

În plus, sancțiunea contravențională complementară privind punctele de penalizare (trei puncte de penalizare) se va înlocui cu suspendarea permisului de conducere timp de 90 de zile.

4. Se mărește perioada de suspendare pentru nerespectarea regulilor la traversarea șinelor de tren. Proiectul prevede și majorarea sancțiunii contravenționale complementare de suspendare a dreptului de a conduce de la 90 de zile la 120 de zile pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată.

5. Depășirile neregulamentare, pedepsite mai aspru. Prin proiect se dorește majorarea pedepselor pentru nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depășire de la 580 - 725 de lei, cât e acum amenda, la 870 - 1.160 de lei, iar perioada de suspendare a permisului de conducere se mărește de la 30 la 60 de zile.

6. Apare interdicția conducerii unei mașini pentru cei cu permis străin care încalcă grav regulile de circulație. Proiectul reglementează, pe lângă toate cele amintite, și interdicția de a conduce un vehicul pe drumurile publice din România, urmare a condamnării penale pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier pe teritoriul României, pentru titularul de permis de conducere emis de o autoritate străină.

7. Apare un nou prag de viteză pentru care se va aplica o perioadă majorată de suspendare a permisului auto. Mai exact, depășirea cu peste 70 km/h a limitei legale de viteză va însemna aplicarea unei perioade majorate de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, respectiv de 120 de zile.

8. Sunt stabilite datele de identificare ale șoferului ce trebuie transmise poliției de proprietarul mașinii. Concret, dacă nu proprietarul unei mașini este cel care a încălcat legislația rutieră, ci o altă persoană, primul va trebui să transmită autorităților numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința, numărul și seria actului de identitate.

9. Posibilitatea de suprapunere a perioadelor de suspendare a permisului auto se va elimina. În plus, va apărea posibilitatea de a susține testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație, care permite reducerea perioadei de suspendare, la orice serviciu al poliției rutiere.

10. Dacă nu trag frâna de mână sau nu lasă mașina "în viteză" când o parchează, șoferii să primească puncte de penalizare. Concret, proiectul prevede că șoferul unei mașini ce staționează pe un drum public va trebui să se asigure, atunci când pleacă de lângă ea, că a acționat frâna de ajutor, a oprit motorul și a cuplat o treaptă de viteză, altfel riscă să fie sancționat.

Comenteaza