“Stăm aici de cinci ani. Suntem înscrişi pe listele de la Primărie, suntem patru familii, acum avem o femeie însărcinată, aşteaptă să nască”, prezintă succint situaţia Simona Bruce, o femeie de 30 de ani, care locuieşte într-una dintre colibele cu pricina.
Amprenta şantierului care a debutat deja de două luni, vilele impozante situate de jur împrejur şi aspectul celor săraci dau impresia puternică de Balcani, aşa cum este aceasta persiflată în filme: haine întinse la uscat, câteva scânduri, rezemate unele de altele, folosite drept culcuş, fără apă curentă, fără energie electrică, fără uşi, doar perdele zdrenţăroase.
“Am făcut «n» cereri la Primărie. Suntem pe lista de audienţă la primarul Emil Boc de un an şi nu ne-a primit niciodată”, spune şi soţul femeii, Iosif Bruce. Aceştia au primit curent şi apă odată cu deschiderea şantierului, însă nici proprietarul investiţiei nu le-a dat viaţă lungă în zonă, întrucât prezenţa lor acolo ar scădea preţurile apartamentelor proiectate spre construcţie.
“Sunt în baza de date cu ajutor social. în luna aprilie nu au venit să-şi îndeplinească orele în folosul comunităţii. Ei trebuie să-şi redepună actele pentru reactualizarea listei cu ajutorul social, iar în această problemă nu putem să-i ajutăm pentru că sunt acte personale, doar ei le pot aduce”, a declarat Raimonda Boian, purtător de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca.
Poliţia de la Secţia nr. 5 a declarat că această comunitate de romi este supravegheată constant şi a fost sancţionată de mai multe ori pentru că ocupă spaţiul în mod abuziv, fără acte legale, însă nu au fost semnalate în zonă infracţiuni sau alte probleme.
Pe de altă parte, situaţia de pe strada Rarău este tensionată tocmai din pricina blocului respectiv: locatarii din zonă au reclamat la Primărie nelegalitatea autorizaţiei de construcţie şi gradul de ocupare al spaţiului deţinut, 1.375 mp, în procent de 80%. Un alt clujean, Gustav Madarasz, a reuşit sistarea lucrărilor. Acesta spune că 640 mp din actualul şantier îi aparţin, după ce terenul a fost revendicat de familia sa în calitate de moştenitor, în baza Legii nr. 10/2001. Madarasz l-a acţionat în judecată pe actualul investitor.


