Şcolile clujene, condamnate la şantier

Şcolile clujene, condamnate la şantier
Datoria Inspectoratului Şcolar Cluj către constructorii de şcoli din judeţ este cu 8 milioane de lei mai mare decât suma alocată de guvern pentru plata arieratelor înregistrate de unităţile de învăţământ preuniversitar în toată ţara.

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri alocarea a 18 milioane lei din bugetul Ministerului Educaţiei pe anul 2011 pentru plata arieratelor înregistrate de unităţile de învăţământ preuniversitar de stat faţă de firmele de construcţii. Datoriile acumulate până acum de cele 32 de şcoli şi grădiniţe în lucru în Cluj se ridică la peste 26 de milioane de lei.

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) a verificat în ultima lună, la solicitarea ministerului, toate lucrările investiţionale din şcolile din judeţ din 2006 până în prezent. Lista şantierelor şi costurile lucrărilor au fost trimise la Bucureşti, urmând ca distribuţia fondurilor să se hotărască la centru. "Nu ni s-au cerut recomandări ca şi până acum privind urgenţa unor lucrări. Ministerul va hotărî care şcoli vor primi o parte din aceste fonduri. Aşteptăm pe luni să ştim ce sumă revine Clujului", a comentat decizia guvernului inspectorul-şcolar general adjunct Tunde Peter. În ultima şedinţă a executivului, fondurile de 18 milioane de lei vor fi acordate prin ordin al ministrului Educaţiei, însă la Cluj valoarea datoriilor, unele dintre ele scadente din 2008, se ridică la circa 26 de milioane de lei. În plus, pentru a acoperi costurile tuturor lucrărilor de renovare-modernizare aflate în desfăşurare în judeţ ar mai fi nevoie de alţi 35 de milioane de lei.

În opinia conducerii ISJ, cel mai urgent proiect care necesită fonduri este grădiniţa Zâna Zorilor, ale cărei lucrări au fost finalizate şi cu aportul primăriei municipiului, însă datoria rămasă către constructor se ridică la jumătate din valoare. Au fost plătiţi circa 1,2 milioane de lei din 2,6 milioane, cât a costat refacerea grădiniţei. "Foarte mulţi constructori stau cu facturile neonorate din 2008", a precizat Tunde, arătând că statul român nu a reuşit să plătească lucrările executate, cu toate că şantierele au fost sistate, iar construcţiile au intrat în conservare. Este şi cazul şcolii din Aşchileu Mare, unde a fost construită o nouă clădire şi unde constructorul percepe penalizări pentru fiecare zi de întârziere. În situaţii asemănătoare se află şcolile din Bonţida-Răscruci, Ţaga şi Beliş, Liceul Petru Maior din Gherla, Şcoala şi grădiniţa din Mihai Viteazul, aflate într-o stare avansată de degradare şi care au nevoie de lucrări de întreţinere, şcoala din Jucu. Şi în Cluj-Napoca sunt şcoli care mai au datorii la constructori. La Şcoala Emil Isac, unde a fost ridicată o nouă incintă în valoare de peste 2,8 milioane de lei, a fost achitată suma de 1,8 milioane, iar 500.000 de lei a reprezentat aportul primăriei. Şi Liceul Mihai Eminescu datorează 239.000 de lei, în timp ce Liceul pentru Deficienţe de Auz a dat curs unei lucrări de anvergură, estimată la 3,8 milioane de lei (construcţie de internat şi cantină), din care au fost plătiţi doar 400.000 de lei. Ministerul a abandonat deocamdată şi proiectul "campusurilor şcolare" din 2007, care prevedea construcţia de ateliere, locuinţe pentru profesori, cantine şi alte facilităţi pentru şcolile tehnice. Două astfel de campusuri, de la Dej şi Huedin, începute în urmă cu mai bine de trei ani, au rămas la stadiul de fundaţie, după ce a fost plătit doar proiectul de execuţie. Doar campusul de la Huedin are o valoare estimată la 18.000.000 de lei, cât urmează să aloce guvernul pentru întreaga ţară. Cuantumul sumei care va reveni Clujului în urma alocărilor va fi cunoscut săptămâna viitoare.

 

 

Comenteaza