Şcolile clujene, pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru “clasa zero”

 Şcolile clujene, pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru “clasa zero”
Aproximativ 4.000 de copii clujeni de şase ani vor începe din septembrie clasa pregătitoare. Şcolile sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile, urmând ca mobilierul destinat noilor elevi să fie livrat în unităţile de învăţământ până la sfârşitul acestei luni. Totodată, până în prima săptămână a lunii septembrie vor avea loc două sesiuni de formare a învăţătoarelor care predau la „clasa zero”.

„Vom avea 3.953 de elevi în clasa pregătitoare şi 272 învăţători vor participa la sesiunile de instruire. Nu avem probleme cu clasa pregătitoare, cu mobilierul suntem în grafic, acesta trebuie să sosească în şcoli până la sfârşitul lunii, iar de astăzi până sâmbătă vom verifica nivelul de pregătire al unităţilor de învăţământ", a declarat Valentin Cuibus, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj. Ministerul Educaţiei a alocat judeţului Cluj, la începutul verii, 811.000 de lei pentru achiziţionarea de mobilier în clasele pregătitoare, respectiv mese şi scaune. La nivelul judeţului, există 129 de centre unde vor funcţiona „clasele zero" începând din viitorul an şcolar. Preţul pentru o masă şi un scaun destinat elevilor din clasa pregătitoare a fost cuprins între 194 şi 200 de lei, şcolile fiind cele care au organizat licitaţiile necesare achiziţionării mobilierului.

Totodată, în această perioadă, are loc la Bucureşti instruirea formatorilor care, la rândul lor, vor trebui să le pregătească pe învăţătoarele care vor preda din această toamnă micuţilor de şase ani. „Din 20 până în 24 august se realizează, în cadrul unui proiect pe fonduri structurale pregătirea formatorilor judeţeni.

La nivelul judeţului Cluj, avem patru formatori pe linia română şi unul pe linia de predare maghiară. Aceştia se vor întoarce şi vor începe instruirea cadrelor didactice încadrate sau care urmeză a fi încadrate la clasa pregătitoare. La nivelul judeţului Cluj, avem două perioade pe formare, respectiv 27-31 august unde participă 105 cadre didactice deja încadrate la clasa pregătitoare, majoritatea titulare şi, în 3-7 septembrie, la care participă cei care urmează a fi numiţi în urma etapelor de mobilitate de personal", a declarat Anicuţa Todea, inspector şcolar responsabil cu învăţământul primar.

Ea a povestit şi în ce constă instruirea dascălilor, dar şi cum se vor desfăşura orele în clasa pregătitoare. „Colegii care participă la Bucureşti la formare mi-au spus că sunt foarte interesante cursurile, aplicate, şi învaţă cum să îl abordeze pe copilul de şase ani şi cum să îl pregătească pentru şcoală pentru că asta este esenţa clasei pregătitoare, vom învăţa să socializăm, să respectăm un program şcolar. Evident, toată această învăţare va avea loc fără calificative", a adăugat Todea. În plus, la nivelul Ministerului Educaţiei se desfăşoară în aceste zile o licitaţie publică pentru materialele didactice necesare micuţilor din „clasa zero". „Ministerul Educaţiei organizează o licitaţie pentru rechizitele necesare clasei pregătitoare", a spus Cuibus. Unităţile de învăţământ sunt şi ele pe ultima sută de metri cu pregătirile. La Şcoala „Constantin Brâncuşi" din cartierul Gheorgheni vor învăţa în anul şcolar viitor 35 de copii în „clasa zero". „Sălile sunt pregătite la noi la şcoală, mobilierul e cumpărat, l-am aşezat în clase. Aşteptăm să vină din clipă în clipă materialele didactice oferite de Minister", a declarat Eugenia Marcu, directoarea Şcolii „Brâncuşi".

 

 

Comenteaza