Coliziune între un autoturism și un taxi pe Splaiul Independenței din Cluj. Trei femei, rănite
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 18:42
- Eveniment
- Ascultă știrea
Un accident rutier a avut loc, joi, 18 decembrie, în jurul orei 15:25, pe strada Splaiul Independenței din municipiul Cluj-Napoca.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea evenimentului și au demarat cercetările la fața locului.
Potrivit primelor verificări efectuate de polițiști, un autoturism condus de o femeie în vârstă de 58 de ani, din Cluj-Napoca, care se deplasa înspre strada George Coșbuc, ar fi pătruns în intersecție fără a acorda prioritate de trecere unui alt autoturism, condus de un bărbat de 32 de ani. Cele două vehicule au intrat în coliziune, iar în urma impactului, mașina condusă de femeie a fost proiectată într-un stâlp metalic.
În urma accidentului, șoferița în vârstă de 58 de ani, precum și două pasagere, de 22 și 52 de ani, aflate în autoturismele implicate, au fost rănite și transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, au precizat reprezentanții IPJ Cluj. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.











