Coliziune între un troleibuz şi un tramvai, soldată cu opt victime FOTO VIDEO

Coliziune între un troleibuz şi un tramvai, soldată cu opt victime FOTO VIDEO
Două mijloace de transport în comun ale Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca au intrat unul în altul în una dintre intersecţiile intens circulate din oraş.

În jurul orei 10:20, un troleibuz a intrat în coliziune cu un tramvai, pe fondul neacordării de prioritate, în zona podului de la Calvaria.

UPDATE: Potrivit primelor informaţii "ar fi vorba de o neacordare de prioritate de trecere tramvaiului. În urma coliziunii, conform primelor verificări, ar fi vorba de şase-şapte persoane care au suferit leziuni. Urmează să se stabilească numărul exact de persoane rănite, tipul de leziuni pe care le-au suferit şi tipul de îngrijiri medicale necesare", a transmis Carmen Jucan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj.

UPDATE 2: În urma impactului au fost rănite opt persoane, a precizat Andrei Biriş, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj. "Au fost opt persoane care au primit asistenţă medicală la faţa locului, ele au fost transportate la Unitatea de Primire a Urgenţelor nr. 1 Cluj. Nu au fost traume severe, doar traume medii, persoanele rănite urmează să primească îngrijiri medicale de specialitate. Nu a fost necesară intervenţia echipajului de descarcerare, persoanele au ieşit singure din mijlocul de transport în comun", a declarat acesta.

La faţa locului s-au depasat două echipaje de poliţie, două ambulanţe ale Serviciului Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare, două ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi o maşină de transport victime multiple, prin intermediul căreia au fost transportate şase victime la spital.

Comenteaza