“Colosul” din Dej, mai tare ca dinamita, a pus oraşul pe jar

“Colosul” din Dej, mai tare ca dinamita, a pus oraşul pe jar
Autorităţile locale se află la un pas de a prelua demolarea. Cei care au ratat explozia sunt acuzaţi că au cauzat pierderi firmelor din zonă, care şi-au oprit activitatea de frica turnului care stă să cadă.
Tentativa eşuată de demolare a coşului de fum de 204 metri înălţime din incinta fostei Întreprinderi de Fibre Artificiale de la Dej provoacă pierderi financiare firmelor din zonă, care, potrivit primarului municipiului Dej, Costan Morar, şi-au oprit activitatea din cauza riscului prăbuşirii necontrolate a coşului. Autorităţile locale ar putea prelua execuţia demolării, dar procedura va dura două săptămâni.

“A fost o lucrare amatoricească de la un cap la altul. Nu ştiu cum cele două SRL-uri care au încercat demolarea au obţinut autorizaţiile necesare, pentru că documentaţia tehnică e plină de inadvertenţe. Între altele, spune că în apropiere nu există clădiri, când la distanţa de 200-800 de metri există Someş Dej şi Samus Mex, care acum nu mai lucrează din cauza lor. Cele două SRL-uri nu aveau nici măcar asigurări pentru eventuale daune produse în urma demolării. N-au anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), domnul Şomlea (inspectorul-şef al ISU Cluj, Vasile Şomlea - n. red.) a trimis nişte oameni acolo doar la sesizarea mea. În urma eşecului demolării, firmele din zonă nu mai lucrează de teama prăbuşirii turnului şi au pierderi enorme, pe care nici SRL-urile alea, nici proprietarul terenului n-au de unde le acoperi şi oricum procesele ar dura foarte mult. În plus, un expert venit de la Bucureşti a făcut o expertiză şi a spus că o nouă explozie este imposibilă şi că demolarea poate fi făcută doar printr-o combinaţie de acţiuni mecanice şi explozii”, a rezumat situaţia deputatul PSD Cornel Itu, originar din Dej. Parlamentarul social-democrat susţine că ar fi fost mult mai eficientă păstrarea coşului de fum şi, datorită înălţimii sale, includerea în patrimoniul industrial şi eventual valorificarea sa turistică după un model similar brevetat la Suceava.

Vasile Şomlea spune însă că, potrivit legii, cei care au încercat să demoleze turnul nu aveau nevoie de avizul ISU. “Demolarea construcţiilor este o problemă a autorităţilor publice. Pentru demolare, legea nu prevede necesitatea unui aviz de la ISU, pentru că, în accepţiunea legii, demolarea nu este considerată o situaţie de urgenţă. Sigur că, dată fiind situaţia creată prin eşecul exploziei controlate, oamenii noştri din Dej sunt în alertă, gata să intervină în cazul unui incident neprevăzut”, a declarat Şomlea. Demolatorii au avut, în schimb, autorizaţia de mediu cerută de lege. “Tot ce am primit în documentaţie nu ridica nicio problemă din punct de vedere al mediului. Zona în care urma să se facă demolarea nu era o zonă sensibilă din punct de vedere al mediului. Vecinătatea unor clădiri sau firme nu intra în responsabilităţile noastre”, a explicat directorul Agenţiei Judeţene de Protecţia Mediului, Ana Horvath.

Primarul Dejului, Costan Morar, susţine că instituţia a dat, conform legii, doar autorizaţia cadru de demolare. Şi el recunoaşte pierderile colaterale şi spune că firmelor cărora le-au fost cauzate pierderi financiare le va fi foarte greu să şi le recupereze. “Combinatul Someş Dej a fost închis două zile, dar au reluat activitatea. În schimb, firma de mobilă Samus Mex continuă să rămână închisă. Probabil că vor acţiona în instanţă firma de demolări şi pe proprietarul terenului, dar asta nu le va rezolva problema”, a spus Morar. El susţine că instituţia pe care o conduce ar putea prelua responsabilitatea rezolvării situaţiei create. “Noi am convocat comisia pentru situaţii de urgenţă şi am contactat cea mai mare firmă de implozii şi explozii, din Bucureşti. A venit omul lor, a făcut o expertiză şi a ajuns la concluzia că singura posibilitate de demolare este o metodă combinată, care va dura însă două săptămâni. Am încercat să intermediem un contract între proprietarul terenului şi firma respectivă, dar se pare că nu s-au înţeles la bani. Dacă până dimineaţă nu se înţeleg, mâine (astăzi - n. red.) voi convoca o şedinţă de îndată a consiliului local pentru a aproba alocarea a 300.000 de lei pentru demolarea coşului şi vom semna noi contractul cu firma respectivă, după care, eventual, în instanţă vom încerca să recuperăm banii de la proprietarul terenului. În situaţii de urgenţă, legea ne permite să intervenim şi pe terenuri private”, a spus Morar.

Primarul susţine că turnul respectiv nu mai putea fi salvat. “Nu s-a luat în calcul prezervarea coşului de fum, deoarece este alt tip de construcţie decât cea de la Suceava, nu e în zonă de agrement, ci în zonă industrială, iar chinezii care vor să investească în combinatul Someş Dej sunt interesaţi de acel teren. Pe de altă parte, oricum trebuie demolat, altfel, datorită erodării naturale, în câţiva ani ar fi devenit un pericol”, a explicat Morar.


Comenteaza