Comisarul şef Mihai Curt, săltat de DNA pentru trafic de influenţă

Comisarul şef Mihai Curt, săltat de DNA pentru trafic de influenţă
Ofiţerul din cadrul Serviciului de Arme, Explozibili şi Substanţe Periculoase Cluj a fost reţinut ieri de procurori sub acuzaţia de trafic de influenţă. Comisarul şef ar fi primit 5.000 de euro pentru a „rezolva" recuperarea unei maşini furate, reţinută de poliţie.

Mihai Curt (foto), adjunctul şefului Serviciului de Arme, Explozibili şi Substanţe Periculoase (SAESP) Cluj, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj a fost ridicat de procurori ieri dimineaţă şi a fost dus la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Cluj. După aproximativ cinci ore de audieri, în prezenţa unui apărător ales, procurorii au emis mandate de reţinere pe numele acestuia, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie dus la Curtea de Apel Cluj cu propunere de arestare preventivă.

Ofiţerul Curt are o vechime de 15 ani în IPJ Cluj şi pe parcursul carierei sale a avut doar mici abateri disciplinare. Curt este şi ofiţerul care a cercetat dosarul "Puşcaşul" de la Galeria Ferdinand, Marius Moga. Chestorul Ioan Păcurar, şeful IPJ Cluj, a spus că nu cunoaşte detalii despre acest caz fiind plecat în concediu, dar a confirmat că acesta este ofiţerul care s-a ocupat de dosarul lui Moga. Chestorul Ioan Păcurar a spus că încă nu se poate spune ce măsuri se pot lua faţă de comisarul şef Curt, până când nu se va lua o decizie din partea instanţei. "Am putea merge până la trecerea lui în rezervă, depinde ce se va dispune în caz", a spus şeful IPJ Cluj.

În jurul orei 14:30, Mihai Curt a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurori, sub acuzaţia de trafic de influenţă, în cauză fiind vorba de o maşină furată, reţinută de poliţie, pe care ar fi promis că o poate recupera şi restitui celui care a deţinut-o ilegal, contra unei sume de bani. "În cursul anului 2011, inculpatul Curt-Iosip Mihai-Ştefan, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul IPJ Cluj, a lăsat să creadă o persoană că are influenţă pe lângă organele de urmărire penală (procurori şi ofiţeri de poliţie) şi funcţionari din cadrul Registrului Auto Român (RAR) Cluj, respectiv de la Serviciul Înmatriculări Auto Cluj şi că, în schimbul unor sume de bani, poate interveni pe lângă aceştia în vederea restituirii, către denunţător, a unui autoturism de teren şi, ulterior, pentru omologarea şi înmatricularea acestuia. În acest scop, ofiţerul de poliţie i-a cerut denunţătorului suma totală de 5.000 euro şi 3.500 lei, bani pe care i-a primit de la denunţător în perioada 2011-2012. Autoturismul de teren în cauză figura la RAR ca fiind furat şi fusese ridicat de organele de poliţie în vederea continuării cercetărilor, întocmindu-se un dosar penal. Întrucât nu a rezolvat problema legată de înmatricularea autoturismului, la data de 9 ianuarie 2013, inculpatul Curt Mihai i-a restituit denunţătorului suma de 1.000 euro, iar la data de 15 ianuarie 2013 suma de 2.000 euro", se arată într-un comunicat al DNA.

Comenteaza