Concert baroc cu solistă celebră, la Teatrul Naţional

Concert baroc cu solistă celebră, la Teatrul Naţional

Un concert de muzică barocă va avea loc azi, de la ora 19.00, la Teatrul Naţional din Cluj, în organizarea Centrului Cultural Francez (CCF) din Cluj-Napoca. Spectacolul este intitulat “Armonii sacre” şi va fi susţinut de grupul “Ausonia”, din care face parte Isabelle Druet (foto), una din cele mai apreciate voci lirice ale momentului, în Franţa.

 

In cadrul concertului vor fi interpretate compoziţii ale unor autori precum Francoeur, Lully sau Marais. Ansamblul “Ausonia” a fost fondat de către Frédérick Haas şi de Mira Glodeanu şi urmăreşte revitalizarea muzicii din secolele XVII-XVIII, odată cu punerea în valoare a tehnicilor de interpretare şi a posibilităţilor de exprimare artistică specifice.

 

Din componenţa grupului muzical fac parte mezzosoprana Isabelle Druet, Mira Glodeanu, Frédérick Haas şi Susie Napper. Mezzosoprana Isabelle Druet are una dintre cele mai apreciate voci ale momentului în Franţa.

 

Artista a susţinut concerte în câteva dintre cele mai renumite săli de spectacol din lume, precum Teatrul Champs-Elysees, sala Pleyel, operele din Avignon sau Massy sau Opera Comică. Druet s-a format, totodată, şi ca actriţă şi a înfiinţat în 2000 la Besancon o companie cu profil teatral.

 

“Muzica din concertul prezentat în acest turneu a fost scrisă în perioada lui Ludovic XIV, perioadă foarte favorabilă dezvoltării artelor şi muzicii în Franţa. Puritatea şi varietatea, textele pline de sensibilitate, bogăţia expresivă a culorilor şi a ornamentaţiei caracterizează fiecare dintre piesele acestui program.

 

Asistăm la faimoasa fuziune între savoarea franţuzească şi cea italiană, unde o bogăţie de armonii tipic franţuzeşti de o frumuseţe deosebită vine să îmbrace structuri inventate în Italia”, explică reprezentanţii CCF. Concertul de la Cluj inaugurează un turneu în cadrul căruia vor mai fi organizate reprezentaţii la Iaşi, în 27 martie, şi la Bucureşti, în 28 martie.

Comenteaza