Concluziile dezbaterii „Ce îi așteaptă pe antreprenori în 2025?” Eveniment dedicat antreprenorilor clujeni
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 10:03
- Eveniment
- Ascultă știrea
Clujul a fost gazda unui nou eveniment din seria de dezbateri dedicate antreprenorilor organizate de deputatul Viorel Băltărețu.
Alături de fostul antreprenor clujean, oameni de afaceri, legislatori și specialiști în domeniul financiar, economic și social au analizat contextul economic al lui 2025.
Având în vedere îngrijorarea crescândă a antreprenorilor români în ce privește o posibilă creștere a taxelor în 2025, Viorel Băltărețu, un susținător al mediului privat, a tras, încă de la începutul dezbaterii, un semnal de alarmă dur: „Putem să nu creștem taxele în 2025, dacă scădem cheltuielile statului. Putem avea angajați bine plătiți, reducând taxarea muncii și, astfel, companii care să investească în angajații lor, pentru a fi competitive. Transmit, în numele angajatorilor și angajaților din companiile clujene un mesaj ferm: nu vom accepta la nesfârșit să fim pedepsiți pentru că muncim!”
Speakerii prezenți la dezbatere au susținut:
Oana Țoiu, vicepreședintă a Camerei Deputaților, membră a Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială: „Știu că mediul de afaceri își dorește să fie mai puține schimbări legislative și mai puțin frecvente. Doar în ultimii opt ani, fiecare afacere s-a confruntat cu sute de modificări în zona de fiscalitate și câteva zeci în muncă. Luptăm în continuare pentru eliminarea suprataxării muncii cu normă parțială, pentru că flexibilitatea e o necesitate tot mai prezentă în piața muncii. În ce privește dorința mediului privat pentru o intervenție redusă din partea Statului, aceasta trebuie văzută într-un context mai larg. Tranziția verde, situația geopolitică actuală, refacerea lanțurilor de aprovizionare, reconstrucția Ucrainei cer mai degrabă un parteneriat strategic guvern - mediul privat, care va sprijini competitivitatea companiilor românești.”
Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii, a adus în discuție problema scăderii natalității și a scăderii calității educației. „Încercați să vă implicați, veniți curajos către stat, de exemplu implicându-vă în practica elevilor și studenților.” Actuala deputată a tras un semnal de alarmă: „2025 depinde de cum veți alege, dacă veți alege partide care favorizează funcționarii statului sau pe cele care iau decizii pentru oameni și antreprenori, având în centrul deciziei dorințele mediului privat. Cel puțin 40% din aparatul de stat trebuie să plece, reforma salarizării în sectorul public nu a fost făcută. Va fi un decont și va fi pus pe umerii antreprenorilor. Guvernele slabe nu gândesc soluții pentru antreprenori, nu se confruntă cu marile companii, ci cu mediul privat mic, care nu are putere de negociere.”
Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României și fost Director de Investiții: „Poza macroeconomică nu arată extraordinar: cererea este mai mare ca oferta, consumul crește, dar din importuri, piața muncii încă este tensionată. Politica de venituri relaxată (creșteri salariale în sistemul public ce trag în sus și costurile salariale din privat, pensii mai mari, creșteri ale salariului minim) creează cerere, dar nu și ofertă, reducând în același timp competitivitatea externă și exacerbând deficitele gemene. Astfel, observăm o absorție internă redusă, consumul se duce pe importuri, creează PIB pentru alte țări.
Deficitul public, ce pare a tinde spre 8% din PIB, este finanțat din împrumuturi și asta face ca România să depindă de piețe și finanțatori străini, creează vulnerabilități. Absorbția fondurilor europene a scăzut de asemenea, impactând finanțarea deficitului de cont curent. În aceste condiții este cu atât mai necesară o revenire la sustenabilitate, pentru a evita o corecție dureroasă impusă de piețe. Sper că se vor găsi mai degrabă soluții precum reducerea risipei în sectorul public și creșterea eficienței cheltuielilor publice. Trebuie, în același timp, să susținem companiile și antreprenorii să facă ce știu ei cel mai bine: să producă mai multe bunuri și servicii, prosperitate. Ei sunt eroii capitalismului.”.
Dezbaterea a fost una dinamică, interactivă, antreprenorii având ocazia să adreseze specialiștilor întrebări detaliate despre evoluțiile estimate pentru 2025 în economie, antreprenoriat sau piața muncii.