Condamnări pentru mărturie mincinoasă în cazul “Jaf la BT” VIDEO

Condamnări pentru mărturie mincinoasă în cazul “Jaf la BT” VIDEO
Dana Hosu, mama tânărului condamnat la 17 ani de închisoare în dosarul “Jaf la BT”, a fost condamnată definitiv de Curtea de Apel Cluj la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru mărturie mincinoasă.

De asemenea, au primit condamnări cu suspendare Viorica şi Victor Rostaş, mătuşa şi unchiul lui Andrei Hosu.

Cei trei au fost trimişi în judecată în 2010 pentru mărturie mincinoasă, procurorii acuzîndu-i că au încercat să îi "fabrice" unuia dintre suspecţii jafului de la BT, respectiv fiului şi nepotului lor, un alibi pentru intervalul orar în care s-a comis fapta.

Prima instanţă, Judecătoria Cluj-Napoca, i-a condamnat la doi ani de închisoare cu executare.

"Speram într-o achitare, de aceea am declarat acest recurs. Însă suntem mult mai mulţumiţi de această decizie decât de cea dată de instanţa de fond. E o remiză", a spus avocatul Vlad Hosu, care a reprezentat-o în instanţă pe Dana Hosu.

 

 

Comenteaza