Consilier şi poliţist din Cluj, cercetaţi pentru 170.000 de euro nejustificaţi

Consilier şi poliţist din Cluj, cercetaţi pentru 170.000 de euro nejustificaţi
Poliţistul Dinea de la Serviciul de Investigaţii Criminale şi soţia sa, consilier local în comuna Floreşti, s-au dat de gol cu declaraţia de avere. Cei doi au reuşit să ridice un ansamblu rezidenţial din “salarii de bugetari”, spun inspectorii de integritate.

Consilierul local PRM Ioana Mihaela Dinea, din Floreşti, şi soţul acesteia, Nicolae Gavril Dinea, agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj, sunt cercetaţi de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) pentru o diferenţă de aproape 170.000 de euro între averea dobândită şi veniturile realizate.

Reprezentanţii ANI au transmis că evaluările în cazul soţilor Dinea au început în 17 noiembrie 2010. Ioana Mihaela Dinea a ajuns consilier local al comunei Floreşti în iunie 2008, mandatul acesteia urmând să expire în 2012. Soţul acesteia este poliţist din 1997.

"Veniturile de natură salarială, realizate în perioada supusă evaluării de către doamna Dinea Ioana Mihaela, împreună cu soţul acesteia, domnul Dinea Nicolae Gavril, au fost în cuantum total de 259.371 de lei. Veniturile de natură salarială şi disponibilităţi băneşti obţinute de către doamna Dinea Ioana Mihaela, împreună cu soţul acesteia au fost de 2.835.015 lei. Averea deţinută, şi pentru care au fost identificate părţi de natură nejustificată, de către doamna Dinea Ioana Mihaela, împreună cu soţul acesteia, conform datelor înscrise în evidenţele fiscale, este de 3.527.517 lei. Luând în considerare cele de mai sus, s-a dispus sesizarea Comisiei de Cercetare de pe lângă Curtea de Apel Cluj, potrivit dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 176/2010, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la averea dobândită şi veniturile realizate de către doamna Dinea Ioana Mihaela, consilier local în cadrul Consiliului Local Floreşti, judeţul Cluj, şi de către domnul Dinea Nicolae Gavril, agent de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj. Persoana a cărei declaraţie de avere a fost supusă evaluării, fiind identificate diferenţe semnificative, este considerată incompatibilă", au transmis reprezentanţii ANI.

Potrivit surselor ZIUA de CLUJ, Ioana Mihaela Dinea, de profesie jurist, a construit două clădiri pentru locuinţe pe un teren moştenit de la părinţii săi, pe care ulterior le-a vândut. De unde a dispus de sumele necesare pentru a construi blocuri rămâne să justifice în faţa autorităţilor, deoarece cu presa nu a dorit să vorbească.

Conform declaraţiei de avere a consilierului în vârstă de 31 de ani, aceasta deţine un teren în Floreşti, în zona Sub Cetate, intravilan, dobândit prin cumpărare în 2008, cu suprafaţa de 2.331 de metri pătraţi. În perioada 2009-2010 Dinea a vândut nu mai puţin de 10 apartamente, cu sume cuprinse între 38.000 şi 118.000 de lei. Femeia mai are în proprietate cinci apartamente în Floreşti, construite în 2009, un autoturism Ford Focus şi este administratorul firmei Iarina SRL, prin care a dezvoltat ansamblul rezidenţial în 2008, societate la care a declarat că deţine 20% din capitalul social. Însă, potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului, Ioana Mihaela Dinea este unic asociat la această societate comercială. Firma Iarina SRL a fost înfiinţată în 2005 şi avea ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul. În 2010 firma nu mai avea nici un angajat, iar în prezent se află în procedură de lichidare.

La capitolul datorii, soţii Dinea au un credit la Banca Transilvania, în valoare de 45.000 de euro. Soţul acesteia mai deţine un teren de 474 mp, intravilan, două apartamente şi un Ford Mondeo. În declaraţia de avere a poliţistului Dinea sunt trecute şi cele 10 apartamente vândute în perioada 2009-2010, din care acesta avea 1/2 cotă-parte.

Contactată telefonic, Ioana Mihaela Dinea a spus că nu vrea să dea nici o declaraţie vizavi de acuzaţiile pe care i le aduce ANI. "Nu am primit nici un raport oficial de la ANI, până nu îl văd nu fac nici o declaraţie. Nu ştiu în baza căror documente au făcut ei astfel de constatări", a spus aceasta. Întrebată de unde a dispus de sumele necesare construirii unui ansamblu imobiliar, Dinea a răspuns că nu vrea să dea nici o explicaţie. Soţii Dinea au fost anunţaţi de începerea procedurilor de evaluare ale ANI încă din decembrie 2010, iar în martie 2011 şi apoi în cursul acestei luni aceştia au depus la dosar un punct de vedere.

Salarii modeste, avere impresionantă

La rubrica "venit anual încasat" Ioana Mihaela Dinea a trecut, pentru anul 2010, suma de 13.636 de lei, provenită de pe urma activităţii ca jurist la Amareto Impex SRL (producător de carne de pui din Floreşti) şi a celei de consilier local. Soţul acesteia ar fi câştigat suma de 23.317 lei din munca de agent de poliţie.

Consilierul Ioana Mihaela Dinea, considerată incompatibilă

Conform legislaţiei în vigoare, persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de trei ani. Totuşi, Ioana Mihaela Dinea are posibilitatea de a contesta la instanţa de contencios-administrativ decizia ANI.

 

Comenteaza