Consilierul președintelui Klaus Iohannis vine la Cluj. Află motivul

Consilierul președintelui Klaus Iohannis vine la Cluj. Află motivul
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, actual consilier personal al președintelui Klaus Iohannis, va veni vineri la Cluj-Napoca pentru a participa la un eveniment academic.

În calitate de membru al Comisiei de Politică Externă a Senatului României, el va fi prezent la dezbaterea "România și perspectivele proiectului european", organizată de Grupul de Reflecţie şi Analiză Internaţională Citadel la Facultatea de Studii Europene din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.

Evenimentul va fi moderat de conf. univ. dr. Valentin Naumescu, iar în cadrul lui vor fi abordate teme legate de strategia, interesele şi obiectivele României în Uniunea Europeană, de provocările politice şi economice actuale și de oportunităţile şi dilemele procesului de integrare europeană.

Dezbaterea se va desfăşura de la ora 10:00 în Aula Facultăţii de Studii Europene, situată pe str. Em. de Martonne nr.1.

Comenteaza