Video Contractul pentru un tronson al Autostrăzii Transilvania, semnat în prezenţa premierului Orban/ API: lotul se termină în câmp

Contractul pentru un tronson al Autostrăzii Transilvania, semnat în prezenţa premierului Orban/ API: lotul se termină în câmp

A fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru cei 30 de kilometri ai lotului Chiribiș - Biharia din Autostrada Transilvania, în prezenţa premierului Ludovic Orban şi a ministrului Transporturilor, Lucian Bode. Lucrările vor fi realizate de către firma orădeană Trameco, aceeași care construiește și lotul vecin, Biharia - Borș.

 

 

În 6 iunie, la Târgu Mureș, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, anunța că în două săptămâni va fi semnat contractul pentru execuția tronsonului de autostradă dintre Biharia și Chiribiș, lung de 28,55 kilometri. După cum se știe, deși grupul Selina – Trameco a fost dat câștigător, în octombrie 2018, semnarea contractului s-a tot amânat, din cauza contestațiilor în serie depuse de grupul austriac Strabag.

Valoarea contractului la care Selina – Trameco și-a adjudecat licitația, în 2018, este de 326,5 milioane de lei, adică echivalentul a 68,3 milioane de euro, cu conversia de la data respectivă. Contractul reprezenta proiectare + execuție, iar termenul stabilit era de 6 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție.

Asociaţia Pro Infrastructura: la Chiribiș lotul se termină în câmp, existând șanse să avem un nou muzeu de autostradă

După ce a semnat, în 29.05.2020, contractul cu Strabag pentru ciotul de 4,5 km din Autostrada Transilvania între Ungheni și Târgu Mureș, CNAIR a parafat astăzi contractul pe tronsonul Biharia-Chiribiș cu Trameco (grupul Selina), cei 28,55 km urmând a fi proiectați și executați în doi ani cu 326 milioane lei. Semnarea este evident o veste bună, însă vine după mari întârzieri, cele două licitații fiind lansate în 21.10.2016, respectiv 23.08.2017, fiind blocate de bâlbele și erorile comisiilor de evaluare ale CNAIR care au dus la multe contestații admise în instanță! Pe mini-lotul de lângă Târgu Mureș chiar și autorizația de construire din 2017 a expirat, fiind emisă una nouă. Din fericire, aici lucrările pot începe chiar luna viitoare, având avize și exproprieri soluționate.

Din păcate, segmentul bihorean va trebui să aștepte câteva luni doar până la finalizarea etapei de proiectare. Există șanse să vedem utilajele în teren în 2020, exproprierile și autorizația de construire existând de pe vremea Bechtel. O parte din lucrări sunt deja executate (aproximativ 5-10%), iar multe din grinzile necesare podurilor și sute de tone de materiale sunt prezente în șantier.

Avem însă un mare "DAR": la Chiribiș lotul se termină în câmp, existând șanse să avem un nou muzeu de autostradă, cel mai mare de până acum! Nodul rutier se află de sectorul vecin (Chiribiș-Suplacu de Barcău), acolo unde licitația pornită în 23.08.2017 a fost anulată la începutul anului și nu a fost încă relansată!

Cerem oficialilor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să gândească în mod proactiv o conexiune temporară între A3 și DN19E la Chiribiș și să o includă în contractul proaspăt semnat pentru a evita o nouă rușine!

Comenteaza