Controale la dezmembrări auto în Cluj. ITM a dat amenzi de 20.000 de lei. Neregulile găsite

Controale la dezmembrări auto în Cluj. ITM a dat amenzi de 20.000 de lei. Neregulile găsite
| Foto: stirilekanald.ro

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Cluj a găsit mai multe nereguli la câteva firme din domeniul demembrărior auto din județ.

„În perioada 05 - 09.03.2024 ITM Cluj a desfăşurat, în cadrul unei campanii organizate la nivel naţional, acţiuni de control în vederea verificării modului în care sunt respectate prevederile legale privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă și a prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, de către angajatorii care desfășoară activitate în domeniul «Demontarea (dezasamblarea) mașinilor și echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor»”, informează ITM Cluj într-un comunicat.

Amenzi de 20.000 de lei date de ITM Cluj la dezmembrări

Potrivit sursei citate, cu ocazia acestei campanii ITM Cluj a efectuat controale la un număr de 18 angajatori din judeţul Cluj. Au fost aplicate amenzi în cuantum total de 20.000 de lei, la 5  angajatori.

Amenzile au fost aplicate pentru:

  • lipsa autorizării de funcționare a unui echipament de muncă, acesta fiind sistat;
  • lipsă autorizare personal (stivuitorist);
  • instalație electrică necorespunzătoare;
  • neasigurarea condițiilor necesare în vederea aplicării măsurilor de prim ajutor și stingerea incendiilor.

Motivarea campaniei

„Având în vedere riscurile deosebite pe care le presupune activitatea de demontare a mașinilor și echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor, lucrătorii se confruntă, de cele mai multe ori, cu un mediu de muncă neprielnic, condiții de muncă dificile, cu factori de risc de accidentare cu consecințe ireversibile, mortale sau foarte grave.

De asemenea se constată că în domeniul anterior menționat, sunt o serie de activități cu risc ridicat de accidentare și/sau îmbolnăviri profesionale cu consecințe ireversibile pentru lucrători:

-      echipamente de muncă necorespunzătoare tehnologiilor folosite;

-      risc de accidentare din cauza incendiilor;

-      risc de accidentare din cauza lipsei de vizibilitate pe căile de acces și manevrării necorespunzătoare a motostivuitoarelor;

-      manipulări de mase grele și foarte grele, care conduc la o serie de probleme de sănătate asociate cu dureri de spate și dureri musculare, precum și la accidente prin cădere de obiecte depozitate la înălțime;

-      lucrul la temperaturi ridicate sau scăzute;

-      risc de lovire prin răsturnarea deșeurilor greșit depozitate;

-      risc de electrocutare;

-      risc de tăiere.

În domeniul relațiilor de muncă, domeniul de activitate mai sus menționat este susceptibil de încălcarea reglementărilor legale privind:

-      angajarea personalului;

-      transmiterea, în termen legal, a contractelor individuale de muncă, în registrul general de evidență al salariaților;

-      durata timpului de muncă și muncă suplimentară;

-      întocmirea evidenței orelor de muncă prestate de către salariați;

-      repausuri periodice(repausul săptămânal, sărbători legale);

-      munca de noapte;

-      acordarea drepturilor salariale.

De asemenea, s-a urmărit și modul în care au fost îndeplinite măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare, acolo unde a fost cazul”, se mai arată în comunicatul ITM Cluj.

Comenteaza