Controale la "rechinii" șoselelor din Cluj. Peste 800 de amenzi

Controale la "rechinii" șoselelor din Cluj. Peste 800 de amenzi

În perioada 1 – 8 august 2019, poliţiştii clujeni au acţionat pe raza judeţului Cluj pentru prevenirea şi combaterea transportului neautorizat de persoane.

În cadrul acțiunilor, au fost controlate 2.335 de vehicule, iar neregulile constatate au impus aplicarea a 894 de sancţiuni contravenţionale, atât pentru nerespectarea Codului Rutier, cât şi pentru nerespectarea legislaţiei specifice transportului de persoane, respectiv Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere şi OUG 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto.

Polițiștii clujeni au dispus imobilizarea a 11 autovehicule cu care se efectua transport de persoane în mod ilegal. Au fost constatate 35 de infracțiuni la regimul rutier, iar 961 de conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest. De asemenea, neregulile constatate au impus retragerea a 12 certificate de înmatriculare. În activități, alături de polițiștii rutieri au acţionat şi poliţişti de ordine publică, de investigarea criminalității economice și de la transporturi.

Comenteaza