Controale OPC Cluj înainte de sărbători: 21.000 de lei amendă şi 300 kg de produse retrase de la comercializare VIDEO

Controale OPC Cluj înainte de sărbători: 21.000 de lei amendă şi 300 kg de produse retrase de la comercializare VIDEO
Produse expirate, cu ambalaje deteriorate sau cu etichete necorespunzătoare. Sunt doar câteva din neregulile descoperite de inspectorii de la Protecţia Consumatorului cu ocazia controalelor de sărbători. În ultima lună, cei de la Protectia Consumatorului au verificat 28 de comercianţi, iar 25 din aceştia au avut probleme.

Au fost aplicate amenzi în valoare totală de 21.000 de lei. De asemenea, 250 de kilograme de produse au fost retrase de la comercializare până la remedierea problemelor descoperite, în timp ce alte 45 de kilograme de produse au fost retrase definitiv de pe piaţă şi vor fi distruse.

"În general problemele se referă la produse cu starea ambalajelor deteriorată, astfel încât am depistat şi scurgeri de conţinut. Produse cu coaja spartă, aici mă refer la oUă. Au fost şi produse expirate, produse zaharoase şi mezeluri", a declarat Ioana Katona, purtător de cuvânt OPC Cluj.

Comenteaza