Foto Copiii internați în spitale, vizitați de antreprenoarele din Cluj

Copiii internați în spitale, vizitați de antreprenoarele din Cluj
| Foto: AFA Cluj
Copiii internați în spitale, vizitați de antreprenoarele din Cluj
Copiii internați în spitale, vizitați de antreprenoarele din Cluj
Copiii internați în spitale, vizitați de antreprenoarele din Cluj

20 de antreprenoare locale i-au încurajat pe părinții copiilor internați în spitalele și clinicile din Cluj-Napoca să îi îndrume către bibliotecile cele mai apropiate de casă sau de școală.

Copiii internați în spitalele de Pediatrie 1, 2 și 3 din Cluj-Napoca s-au bucurat să asculte povești citite de Asociația Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj în cadrul “Orei de lectură pentru copii”, organizate împreună cu Biblioteca Județeană Octavian Goga. A fost prima sesiune de lectură dintr-un proiect nou care se va derula lunar.

“Spărgătorul de nuci”, “Dragonul clarului de lună”, “Elefantul Elmer” și alte personaje de poveste au umplut saloanele din spitalele de pediatrie, din dorința de a-i bucura pe copiii cu probleme de sănătate și de a le lua gândul de la suferințele lor și de la dorul de casă.

20 de membre ale AFA s-au înscris în acțiunea de voluntariat și și-au dedicat câte o oră pentru a le citi povești copiilor internați în spital. Ele i-au încurajat pe părinți să îi îndrume pe cei mici către bibliotecile cele mai apropiate de casă sau de școală.

“Bibliotecari ṣi voluntari ai bibliotecii, alӑturi de voluntarele AFA s-au bucurat alături de copii și au pătruns în lumea poveștilor în cadrul orei de lectură desfășurate la clinicile de pediatrie. Cu ajutorul cӑrṭilor, al ghicitorilor ṣi al entuziasmului, au reuṣit sӑ aducӑ un zâmbet pe feṭele micuṭilor internaṭi aici ṣi ale familiilor lor. BJOG vine în întâmpinarea nevoilor comunității clujene, inițiind și implicându-se în activități desfășurate în cele mai diverse medii, cu scopul de promovare a lecturii”, a declarat Floarea Moșoiu, director adjunct al BJOG.

“Am fost impresionate de implicarea bibliotecarelor, autoare de cărți și voci de radio, care au făcut o selecție deosebită de cărți și au adus atmosfera de basm în spitale. Cea mai bună veste este că acest proiect se va derula lunar, de acum încolo. Cu ajutorul voluntarilor, poate vom avea parte de ore de lectură în fiecare săptămână!”, a menționat Doina Olteanu, coordonatorul proiectului "Minibiblioteci pentru sănătate".

AFA, BJOG, Ambasada SUA în România și American Councils for International Education au organizat sesiunea de lectură pentru copii în cadrul proiectului național “4/4 pentru prieteni”. Aprilie este luna prieteniei și a voluntariatului în SUA, iar în 2 aprilie s-a sărbătorit “Ziua internațională a cărții pentru copii și tineret”.

Oranizația clujeană derulează permanent proiectul "Minibiblioteci pentru sănătate", prin care a amenajat bibioteci în cadrul a 11 spitale din Cluj-Napoca, Dej, Turda și Câmpia Turzii. Volumele sunt donate de AFA., care derulează și o amplă campanie de colectare de cărți și reviste pentru acest scop.

Au fost amenajate minibiblioteci la Clinica de Pediatrie 2, Clinica de Pediatrie 3, Spitalul Clinic Municipal Clujana, Clinica Medicală 1 (Spitalul Județean), Institutul Inimii Niculae Stăncioiu, Clinica de Psihiatrie, Spitalul Municipal Dej, Spitalul Municipal și Policlinica Câmpia Turzii, Spitalul Municipal Turda, Polaris Medical.

AFA reunește femei de afaceri și femei cu cariere deosebite, care promovează antreprenoriatul și proiecte pentru comunitate. Aceasta a lansat de curând noul său site care prezintă echipa asociației, cele mai importante proiecte derulate în ultimii 13 ani și parteneriatele dezvoltate până acum.

 

Comenteaza