Copil de nouă luni, confirmat cu Covid-19 la Cluj

Copil de nouă luni, confirmat cu Covid-19 la Cluj

Un copil în vârstă de nouă luni a fost internat în spital la Cluj-Napoca, fiind confirmat pozitiv cu coronavirus. Direcția de Sănătate Publică (DSP) Cluj a declanșat o anchetă epidemiologică în acest caz.

Prefectul Clujului, Mircea Abrudean, a declarat că au fost recoltate probe şi mamei copilului pentru testare. ”Un copil de nouă luni a fost adus, luni, de ambulanţă la Pediatrie Cluj-Napoca, prezentând simptome de tuse şi febră. A fost confirmat marţi cu COVID-19. Se face anchetă epidemiologică de către DSP Cluj în acest caz, au fost recoltate probe şi mamei pentru testare”, a spus prefectul.

Surse medicale au declarat, la rândul lor, că micuţul a fost adus cu ambulanţa dintr-o comună de lângă Cluj-Napoca, acesta fiind cel mai tânăr pacient cu coronavirus din judeţ. Copilul a fost internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din oraş.

Etichete
Comenteaza