Foto Copil de nouă ani, lovit de mașină într-o stație de tramvai din Cluj-Napoca

Un accident rutier s-a produs pe Bulevardul Muncii, unde un copil în vârstă de 9 ani a fost lovit de un autoturism în timp ce se afla în stația de tramvai.

În urma impactului, copilul a acuzat dureri la nivelul piciorului și al spatelui.

Șoferul autoturismului a declarat că nu a observat stația de tramvai, motivând lipsa marcajelor corespunzătoare în zonă. Un martor ocular a afirmat pentru ZIUA de CLUJ că pe capota mașinii, un Audi, se poate observa o protecție de la proiector desprinsă în urma impactului.

Potrivit martorului, un prieten de-al său a oprit imediat și a contactat-o telefonic pe mama copilului. La fața locului au intervenit și echipaje ISU. Mama minorului a refuzat transportul acestuia la spital.

În acest moment, nu sunt cunoscute alte informații oficiale despre starea copilului sau despre circumstanțele exacte ale producerii accidentului.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .