Copil lăsat singur acasă, în comă după ce a căzut de la etaj

Copil lăsat singur acasă, în comă după ce a căzut de la etaj
Un băiat în vârstă de 11 ani a fost transportat, în comă, la spital după ce a căzut de la etajul 4 al blocului în care locuia.

Potrivit poliţiştilor, incidentul s-a petrecut luni dimineaţa, în jurul orei 08.00, în zona Bălcescu din Timişoara. Copilul, care se afla singur acasă, în timp ce părinţii erau la servici, a căzut de la etajul 4 al blocului în care locuia, fiind observat de o persoană care se afla în staţia de tramvai din apropiere, care a şi sunat la 112, relatează mediafax.ro.

"Este vorba de un băieţel de 11 ani, care a picat de la etajul patru. A fost observat de către o persoană care se afla în staţia de tramvai, care a şi anunţat între timp autorităţile, a sunat la 112. Copilul a fost transportat la Spitalul de Copii 'Louis Ţurcanu' pentru acordarea îngrijirilor medicale, se află în comă. Era singur acasă, se pregătea să plece la şcoală, nu are probleme în familie, părinţii erau la serviciu", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ionuţ Bocancea, purtător de cuvânt al IPJ Timiş.Mihai Gafencu, purtătorul de cuvânt la Spitalului de Copii "Louis Ţurcanu" din Timişoara, a precizat că băiatul este rănit grav, iar la momentul transmiterii ştirii se afla în sala de operaţie.

"Copilul este în comă, în stare extrem de gravă, cu sânge în torace, pentru care este şi operat în acest moment, lovit la cap", a declarat medicul Mihai Gafencu.

 

 

Etichete
Comenteaza