Corlăţean: Ambasadorii SUA şi ai Olandei au făcut presiuni în 2012 pentru numirea lui Kovesi

Corlăţean: Ambasadorii SUA şi ai Olandei au făcut presiuni în 2012 pentru numirea lui Kovesi
Fostul ministru al Justiţiei, Titus Corlăţean, a afirmat, miercuri, în cadrul audierii sale în Comisia SIPA, că ambasadorii SUA şi Olandei ar fi făcut presiuni în 2012 pentru numirea Codruţei Kovesi ”într-o funcţie de vârf” în Ministerul Public.

Titus Corlăţean a spus că, pe vremea când era ministru al Justiţiei, a primit vizitele unor ambasadori care au pledat în mod insistent pentru numirea lui Kovesi într-o funcţie de conducere în Ministerul Public, Corlăţean folosind cuvântul "presiuni".

"Am confirmat faptul că au existat la acel moment demersuri în sensul de presiuni pentru ca cel care vă vorbeşte, eram ministrul Justiţiei la acel moment, ca o anumită nominalizare la o funcţie de conducere în cadrul Ministerului Public şi am beneficiat de vizita a doi sau trei ambasadori la sediul Ministerului Justiţiei, evident că i-am primit, am stat de vorbă", a spus fostul ministru al Justiţiei.

El a menţionat două cazuri în care pledoaria în favoarea lui Kovesi s-a făcut foarte insistent. Este vorba de fostu ambasador american în România, Mark Gittenstein, şi fostul ambasador al Olandei, Matthijs van Bonzel.

"Cel puţin în două cazuri (...) nu am apreciat insistenţa şi modalitatea în care s-a făcut acel lobby. Pot înţelege dorinţa partenerilor ca sistemul judiciar din România să funcţioneze, dar acesta trebuie să funcţioneze de o manieră profesionistă şi independentă, în primul rând pentru interesul nostru al românilor şi al României, nu neapărat la presiunile unor ambasadori străini. Nu am apreciat modul insistent al ambasadorului Olandei de la acel moment cu cu care am avut mai multe discuţii. Nu am apreciat insistenţa ambasadorului american, domnul Gittenstein de la acel moment, pentru a face o nominalizare despre care se ştie.Era vorba de nominalizarea doamnei Kovesi în funcţia de vârf şi am discutat profesional în primul rând pentru că nu făceam politică cu domnia sa", a spus Corlăţean.

 

Comenteaza