Corneliu Coposu, absolvent de Drept la UBB în 1934. Ediția a 5-a a Galei dedicate marelui om politic se va desfășura la Cluj-Napoca

Corneliu Coposu, absolvent de Drept la UBB în 1934. Ediția a 5-a a Galei dedicate marelui om politic se va desfășura la Cluj-Napoca

În Cluj-Napoca vor avea loc o serie de venimente culturale în scop caritabil la ediția a 5-a a Galei Corneliu Coposu care se va desfășura în perioada 10 – 11 noiembrie. 

Ediția a 5-a a Galei Corneliu Coposu se va desfășura la Cluj-Napoca, în perioada 10 – 11 noiembrie, pentru a marca legătura marelui om politic cu capitala Transilvaniei: absolvent al Facultății de Drept și Științe de Stat din cadrul Universității “Babeș-Bolyai” (1934) și redactor la ziarul “România Nouă”, între 1933-1938, a anunțat Fundația Corneliu Coposu.

Ediția din acest an a Galei Corneliu Coposu va începe în 10 noiembrie, la ora 11.00, cu o conferință de presă, urmată de lansarea unui album dedicat vieții Seniorului, evenimente ce vor avea loc în sala „Ioan Mușlea” a Bibliotecii Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. 

“Încă de la înființarea sa în anul 1996, Fundația Corneliu Coposu și-a propus promovarea culturii memoriei și a istoriei, atragerea, pregătirea și perfecționarea tinerilor în procesul educational de cunoaștere și analiză a perioadei comuniste.

În baza acestui deziderat, fundația noastră a organizat anual un concurs de eseuri dedicat elevilor și studenților români de pretutindeni, a promovat și a susținut editarea de cărți de istorie, memorii, poezii, precum și evenimente culturale în scop caritabil.

De fiecare dată, acest șir de evenimente s-a finalizat prin desfășurarea unei gale cu public, la o dată apropiată de 11 noiembrie, zi  în care Seniorul Corneliu Coposu a plecat la Domnul în anul 1995”, a declarat președintele executiv al Fundației Corneliu Coposu, Ion-Andrei Gherasim, citat de presshub.ro

Ce spunea Corneliu Coposu despre Rusia, în 1991

Într-un interviu ce poate fi privit ca o radiografie a viziunii Rusiei asupra poziției sale în Europa, Corneliu Coposu atrăgea atenția că indiferent de forma de guvernare, dorința conducătorilor a rămas mereu aceeași: expansiunea.

„Să ne ferească Dumnezeu de o încercare reușită de penetrare rusească, cu drapelul panslavismului sau a panortodoxiei”, a declarat Coposu în interviul din 1991.

loading...
Comenteaza