Coşmarul turiştilor ţepuiţi în Antalya, povestit de o clujeancă

Coşmarul turiştilor ţepuiţi în Antalya, povestit de o clujeancă
În multe cazuri agenţiile care au facilitat sejurul au scos din buzunar sume impresionante pentru a le asigura clienţilor vacanţa plătită cu luni în urmă.

Panică, disperare şi împrumuturi de mii de euro pentru salvarea unei vacanţe la care au visat un an întreg au fost "bucuriile" de care au avut parte recent mulţi români în Antalya. O clujeancă aflată în aceeaşi situaţie a relatat experienţele cauzate de operatorul Premium Holidays.

"Am plănuit o vacanţă în Antalya într-un grup de şapte persoane. Fiecare am plătit 840 de euro pentru acest sejur. Când am ajuns am aflat că operatorul Premium Holidays nu a plătit la hotel pentru noi, însă ni s-a spus că e Ramadam şi apoi totul se va rezolva", a povestit Irina, una dintre tinerele din grup. Au pus mână de la mână şi au plătit 1.000 de euro ca garanţie, însă după câteva zile au constatat că situaţia nu se remediază, aşa cum li s-a promis. "Noi am fost un caz fericit pentru că agenţia prin care am ajuns, Quasar Tours, a achitat încă o dată toate taxele, apoi am primit garanţia înapoi, nu am avut probleme. Am văzut însă în hotel multă disperare în zilele acelea", a mărturisit clujeanca. Între cei afectaţi de problemele financiare ale operatorului s-au numărat familii cu copii, persoane care nu aveau de unde să mai plătească încă o dată întregul sejur. "Erau oameni din toată ţara, din Suceava, Târgu Mureş, Bucureşti, care nu ştiau ce să facă. Unii au plecat mai repede, alţii au împrumutat de la agenţii, au sunat să le pună bani de acasă", a povestit Irina.

Pentru ca tinerii să aibă sejurul pe care l-au plătit, agenţia Quasar Tours a achitat 4.710 euro. "Nu eram obligaţi să facem asta, dar ne-am simţit datori faţă de clienţi. Nu am avut parte nici de presiuni din partea părinţilor acestor tineri, doar doi au sunat să se intereseze ce se întâmplă. Aveau rezervările făcute, totul era aranjat, doar că nu au fost viraţi banii", a precizat Gaspar Lorand, managerul agenţiei. Un alt grup de turişti clujeni care au dat de aceeaşi situaţie în Antalya a primit din partea aceleiaşi agenţii sejururi gratuite în alte destinaţii. "În total, ne-a costat cam 10.000 de euro. Nu am mai păţit niciodată aşa ceva. Dacă problema nu se rezolvă pe cale amiabilă o să luăm şi calea justiţiei", a adăugat Gaspar. Potrivit managerului, orice operator are o asigurare în valoare de 50.000 de euro, sumă din care ar trebui să plătească cheltuielile de acest gen, însă numai în cazul în care îşi declară falimentul sau insolvabilitatea.

ANAT caută soluţii pentru ultimele două chartere

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a remis ieri un comunicat de presă în care anunţă că s-a reuşit aducerea în ţară a peste 800 de români blocaţi în Antalya, "prin eforturi financiare majore ale agenţiilor de turism, ale Premium Holidays şi ANAT" şi se caută soluţii pentru ultimele două chartere. "Am transmis permanent şi Consulatului din Ankara, şi MAE informaţiile necesare pentru a putea răspunde solicitărilor turiştilor şi lucrăm în parteneriat cu ANPC, pentru soluţionarea reclamaţiilor", se arată în informarea semnată de Corina Martin, preşedinte ANAT. Agenţii de turism din toată ţara au contribuit financiar la acoperirea charterelor de repatriere, precum şi la plata serviciilor de cazare. "Încă o dată, se dovedeşte de ce este important să ne rezervăm vacanţa prin agenţiile de turism, şi nu individual", se mai arată în comunicat. Totodată, turiştii care au achiziţionat vacanţe în Turcia, cu plecări în perioada imediat următoare, sunt sfătuiţi să contacteze agenţiile de turism pentru reconfirmarea coordonatelor de vacanţă.

 

 

Comenteaza