Creierul afacerii “Tower Park”, trimis în judecată de procurorii DNA

Creierul afacerii “Tower Park”, trimis în judecată de procurorii DNA
La trei ani după ce 99 de cumpărători de apartamente în ansamblul “Tower Park” au depus o plângere comună la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Cluj împotriva lui Mihai Chezan, fostul administrator al firmei care trebuia să ridice blocurile, dar şi împotriva altor persoane implicate în afacere, procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a mai multor inculpaţi.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a următorilor inculpaţi:

CHEZAN MIHAI DUMITRU, reprezentantul legal al SC TOWER SRL şi SC TOWER DEVELOPMENT SRL, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune calificată, săvârşită în formă continuată,

BĂRBOS MIHAELA MARIA , director operaţii - tranzacţii la SC TOWER SRL, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune calificată, săvârşită în formă continuată,

SC CLARK INTERNATIONAL SRL (denumirea anterioară SC TOWER SRL) pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune calificată, săvârşită în formă continuată,

SC STERLING INTERNATIONAL DEVELOPMENT SRL, (denumirea anterioară SC TOWER DEVELOPMENT SRL) pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune calificată, săvârşită în formă continuată

"În perioada decembrie 2007 - mai 2011, inculpații Chezan Mihai Dumitru și Bărbos Mihaela Maria au defăşurat o activitate complexă prin care au indus în eroare şi au păgubit un număr mare de persoane (99 de persoane care s-au constituit parte civilă), prin intermediul SC Tower SRL şi SC Tower Development SRL. Inculpaţii au anunţat public intenţia de a edifica un ansamblu rezidenţial, format din mai multe imobile, pe raza municipiului Cluj Napoca, deşi nu deţineau resursele necesare executării unui astfel de proiect imobiliar. În acest sens, inculpaţii au efectuat o campanie agresivă de publicitate, ascunzând situaţia reală de fapt (privind inexistenţa fondurilor) şi au determinat astfel numeroase persoane fizice şi juridice să încheie antecontracte şi acte adiţionale la acestea, privind vânzarea - cumpărarea unor apartamente, spaţii şi locuri de parcare, în clădirile care urmau a fi edificate. În temeiul acestor antecontracte şi acte adiţionale, promitenţii cumpărători au achitat inculpaţilor sume mari de bani, în mod repetat. În tot acest interval de timp, inculpaţii au administrat fraudulos activitatea şi bunurile celor două societăţi comerciale, în scopul decapitalizării acestora şi al obţinerii unor foloase materiale necuvenite. Astfel, părţile civile şi vătămate care au fost induse în eroare s-au văzut aduse în starea de imposibilitate de a recupera sumele de bani date inculpaţilor", se arată într-un comunicat de presă remis de DNA.

În prezentul dosar, a fost stabilit un prejudiciu total efectiv de 5.044.042,17 euro şi 4.816.253,04 lei, cauzat prin acţiunile infracţionale ale inculpaţilor.

În cauză au fost luate măsuri asigurătorii, constând în indisponibilizarea bunurilor imobile aflate în proprietatea suspecţilor Chezan Mihai Dumitru şi SC Clark International SRL Cluj Napoca, prin instituirea sechestrului. Bunurile sechestrate au fost evaluate la valorile totale de circa 275.000 euro (bunurile inculpatului Chezan Mihai Dumitru), respectiv 1.500.000 euro (bunurile inculpatei persoană juridică).

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Cluj.

Proiectul "Tower Park", locul II în Topul celor mai mari „ţepe"  imobiliare din România

Proiectul Tower Park ocupă poziţia a doua în Topul celor mai mari zece „ţepe" date de dezvoltatorii imobiliari din sectorul rezidenţial, realizat de Capital.ro.

Proiectul, iniţiat de un grup de investitori americani reprezentaţi de Mihai Chezan, era promovat în 2007 ca fiind cel mai ambiţios complex multifuncţional construit vreodată în Cluj-Napoca. Planurile prevedeau dezvoltarea a patru blocuri-turn, cu un total de 475 de apartamente, 18.000 mp de spaţii comerciale şi de birouri şi un hotel de trei stele.

Primele două blocuri de 18 etaje din ansamblul "Tower Parc", actualmente "Cluj Nou", de pe Calea Foreşti, trebuiau finalizate la sfârşitul anului 2009, având un termen de graţie de 3 luni. Şantierul s-a "înţepenit" la etajul doi, dezvoltatorul invocând criza financiară.

Comenteaza