Crima de pe Detunata a fost cu premeditare. Bărbatul şi-a recunoscut fapta şi motivul crimei

Crima de pe Detunata a fost cu premeditare. Bărbatul şi-a recunoscut fapta şi motivul crimei
| Foto: ziardesuceava.ro

Principalul suspect al crimei din Cluj-Napoca, de pe Aleea Detunata, Muhamed Iman Mustafa (28 de ani), din Suceava, suspectat că şi-a înjunghiat fosta iubită, în faţa blocului unde aceasta locuia, a recunoscut fapta în faţa poliţiştilor.

Motivul crimei e faptul că bărbatul nu voia să accepte faptul că fosta lui iubită, Ioana Valentina Catargiu, îl părăsise şi îşi găsise un alt iubit. Muhamed Iman Mustafa (28 de ani) a fost adus de poliţişti, luni seara, la Cluj-Napoca.

După ce a înjunghiat-o, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orelor 3 dimineaţa, pe fosta sa iubită, s-a urcat  în maşină şi a plecat la casa părintească din satul Poeni, comune Udeşti, judeţul Suceava. Tânărul a recunoscut că şi-a ucis fosta iubită, pe Ioana Valentina Catargiu (30 de ani), angajată ca asistentă medicală la Cluj-Napoca.

Surse din poliţie au precizat pentru „Adevărul” că este vorba despre o crimă pasională, tânărul fiind extrem de gelos şi refuzând să acceptă că Ioana s-a despărţit de el. Mai mult, tânăra asistentă şi-ar fi găsit un alt iubit.

Muhamed Iman Mustafa nu este înregistrat ca având probleme medicale, susţin surse din poliţie. Aşadar crima a fost una cu premeditare, susţin aceleaşi surse.

În telefonul femeii au fost găsite mai multe mesaje în care acesta o ameninţa cu moartea. O altă tânără din Suceava a a povestit presei că în urmă cu câţiva ani a fost ameninţată cu moartea de făptaş. Fata depusese la acea vreme o plângere la Poliţie pe numele lui.

Cine este criminalul? Muhamed Iman Mustafa este un tânăr cu mamă suceveancă şi tată arab. Cine este victima? Ioana Valentina Catargiu avea 30 de ani şi era din comuna Stulpicani a judeţului Suceava. În urmă cu câţiva ani l-a întâlnit pe Mohamed Iman Mustafa din comuna Udeşti (Suceava). Cei doi iubiţi s-au mutat la Cluj, unde Ioana se angajase ca asistentă medicală. Din cauza certurilor şi a agresivităţii bărbatului, tânăra a pus capăt relaţiei.

Comenteaza