News alert Update Video Foto Criminal urmărit internațional, prins în centrul Clujului

Criminal urmărit internațional, prins în centrul Clujului

Polițiștii clujeni cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au reușit prinderea unui bărbat căutat de autoritățile britanice pentru crimă.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Cluj - Serviciul Investigații Criminale, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au reușit prinderea unui bărbat, căutat de autoritățile din Marea Britanie, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare. Potrivit polițiștilor, bărbatul, în vârstă de 31 de ani, din Londra, era căutat de autoritățile din Marea Britanie, pentru multiple infracțiuni, printre care o crimă comisă în 2015.

"În jurul orei 16.00, acesta a fost depistat de către polițiștii clujeni pe strada Regele Ferdinand, din Cluj-Napoca, având asupra lui acte de identitate false. Pentru depistarea celui în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române. În continuare, bărbatul va fi prezentat Parchetului Curții de Apel Cluj, pentru luarea măsurilor ce se impun, în vederea confirmării mandatului european de arestare", transmite IPJ Cluj. La acțiune au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj.

UPDATE: Bărbatul reținut la Cluj, Shane O'Brien, este căutat, în Marea Britanie, pentru uciderea lui Josh Hanson, pe care l-ar fi omorât prin înjunghiere, în 2015, într-un bar din Hillingdon, vestul Londrei. 

Poza noua 23.03.2019

foto: Josh Hanson

Comenteaza