Cristina Ţopescu va fi incinerată. Cine îi va lua cenuşa

Cristina Ţopescu va fi incinerată. Cine îi va lua cenuşa

Familia cunoscutei jurnaliste a decis ca trupul neînsufleţit să fie incinerat, iar cenuşa va ajunge la mama ei, în Oradea.

Fiica marelui comentator sportiv şi om de televiziune Cristian Ţopescu a fost găsită moartă în propria-i casă pe 12 ianuarie. Va fi incinerată miercuri, 15 ianuarie, la Crematoriul Vitan- Bârzeşti, din Capitală, scrie Gândul. De faţă va fi prezent Cristi, fratele cel mare, cel care va lua cenuşa şi o va duce în Oradea, acolo unde locuieşte în prezent mama sa.

Surse din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală afirmă că, foarte probabil, decesul Cristinei Ţopescu ar fi survenit în urma unui infarct.

Numeroşi prieteni şi apropiaţi au transmis mesaje de condoleanţe, printre care şi Familia Regală a României, cu care Cristina Ţopescu se afla în relaţii bune.

„Vestea morţii premature a jurnalistei Cristina Ţopescu a fost primită cu nespusă tristeţe de Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei şi de Alteţa Sa Regală Principele Radu. Intelectual rafinat şi jurnalist de televiziune de vocaţie, Cristina Ţopescu a avut o respectată carieră publică de patru decenii, în care a dovedit o neobişnuită discreţie, nobleţe sufletească şi profunzime a spiritului. În mai 2005, Cristina Ţopescu a realizat unul dintre cele mai de succes filme documentare despre Familia Regală, numit «Regele Mihai - Nihil Sine Deo». În iunie 2012, Cristina Ţopescu a fost învestită cu Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate, într-o ceremonie care a avut loc la Sala Regilor din Palatul Elisabeta. Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu transmit condoleanţe familiei îndoliate şi întreaga lor compasiune colegilor de breaslă ai Cristinei Ţopescu!”, se arată în mesajul postat pe Facebook de Casa Regală a României.

Comenteaza