Culmea tupeului la blocul lui Bene! Transgaz i-a oprit, ei au reluat lucrările

Culmea tupeului la blocul lui Bene! Transgaz i-a oprit, ei au reluat lucrările
ZIUA de CLUJ a relatat săptămâna trecută că firma Napocamin construieşte un bloc la câţiva metri de o magistrală de gaz şi că Transgaz a oprit lucrările. Marţi dimineaţa, muncitorii erau din nou pe şantier.

Napocamin, firma care aparţine familiei cunoscutului om de afaceri clujean Ioan Bene, ridică un bloc de locuinţe pe strada Bună Ziua. Imobilul a fost autorizat de primărie, dar nu şi de Transgaz. Motivul este simplu: prin zonă trece o magistrală de gaz metan. Practic, Transgaz a pus în vedere societăţii Napocamin că poate construi numai dacă mută pe cheltuiala sa magistrala de gaz. La finalul săptămânii, Societatea Națională de Transport de Gaze Naturale cu sediul la Mediaş a cerut oprirea lucrărilor la bloc şi a notificat primăria în legătură cu situaţia de pe strada Bună Ziua.

Între construcţie şi magistrala de gaz sunt 7 metri. Distanţa minimă de amplasare dintre conducta de transport gaze SRM Cluj 1 şi SRM Cluj 2 şi locuinţe colective cu regim maxim de înălţime (P plus 3E) trebuie să fie de 20 m fără a se interveni asupra conductei existente, scrie în adresa trimisă constructorului de Transgaz. ZIUA de CLUJ a aflat cât ar costa mutarea magistralei: aproximativ 75.000 de euro.

Cu toate că lucrările au fost oprite oficial, pe şantier au apărut marţi dimineaţa muncitorii. I-am observat şi dimineaţă, şi după-amiază, când au venit inspectorii de la Transgaz. „Se continuă lucrările. Muncitorii ocolesc partea cu conducta magistrală, nu trec peste ea. Voi anunţa conducerea societăţii, de la Mediaş", a declarat pentru ZIUA de CLUJ Marcel Ţandrău, şeful Exploatării Teritoriale Cluj a Transgaz SA.

Măsurile privind distanţa minimă dintre o construcţie şi magistrala de gaz sunt în beneficiul proprietarilor acestor construcţii. „O conductă magistrală are altă presiune decât o conductă obişnuită. Pot apărea defecţiuni, emanaţii care se pot deplasa către construcţie şi poate sări totul în aer. Sunt nişte norme de siguranţă faţă de construcţiile aflate în zona de protecţie a magistralei", a afirmat un specialist consultat de ZIUA de CLUJ.

Citeşte şi: Transgaz opreşte blocul lui Bene. Construia la doi paşi de o magistrală de gaz. Primăria şi Consiliul Local i-au dat o mână de ajutor FOTO + DOCUMENTE

O întrebare este şi cum a ajuns Consiliul Local, pe 1 aprilie 2015, să nu revoce HCL din 310/2011, prin care se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru imobilul D+P+3E+M de pe strada Bună Ziua 34-36. 20 de consilieri au votat în favoarea proiectului, ţinând cont de documentaţia întocmită de arhitectul şef al municipiului, Ligia Subţirică, şi de directorul Corina Ciuban. Două surse diferite au confirmat pentru ZIUA de CLUJ că pe Planul Urbanistic General APAR MAGISTRALELE DE GAZ METAN. Cele două doamne au ignorat acest lucru atunci când le-au recomandat consilierilor locali să voteze în favoarea proiectului. De altfel, municipalitatea trebuia să ştie că încă din 2012 s-a cerut un aviz din partea Transgaz, iar acesta a fost NEFAVORABIL.

De asemenea, cele două specialiste din primărie au tăcut mâlc în ceea ce priveşte numele beneficiarului: în informarea din mapa consilierilor apare în mod straniu fostul proprietar, Florin Bulieris, nu Napocamin, compania care a cumpărat terenul încă din noiembrie 2014. E un aspect important, având în vedere că fostul patron al Napocamin, Ioan Bene, cel care şi-a concesionat de curând acţiunile către fiicele şi fratele său, este judecat pentru fapte de corupţie.

Sunt două coincidenţe ciudate, pentru care primăria trebuie să răspundă. „Dacă ştiam toate aceste probleme, nu votam pentru proiect. Nu am mare încredere în aparatul din primărie, dar nu pot şti situaţia fiecărei proprietăţi. Magistralele sunt trecute în PUG, doamnele din primărie ar fi trebuit să ştie. Nu e normal nici să fie trecut ca proprietar fostul deţinător al terenului. Nu ştiu ce se mai poate face acum. Sper ca vecinii să revină cu o nouă plângere", a mărturisit, pentru ZIUA de CLUJ, un consilier local.

 

 

Comenteaza