Cum a fost prins tânărul care a produs accidentul mortal de pe Horea

Cum a fost prins tânărul care a produs accidentul mortal de pe Horea

Tânărul care a fugit după ce a produs accidentul mortal de pe strada Horea a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.

După producerea accidentului de pe strada Horea, șoferul vinovat și pasagerul din autoturism au fugit de locul faptei după ce au observat starea victimelor din mașina de care s-au izbit.

Potrivit IPJ Cluj, un polițist aflat în timpul liber care era în zona de producere a accidentului a observat la un moment dat lipsa celor doi și a pornit în căutarea lor, reușind să-i depisteze în scurt timp pe strada Emil Racoviță. Polițiștii Biroului Rutier au sosit de îndată la fața locului, iar cei în cauză au fost imobilizați.

Șoferul vinovat, un tânăr de 21 de ani din Republica Moldova, a fost testat cu aparatul etilotest, polițiștii constatând că avea o concentrație de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de luni să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă.

În urma accidentului, un tânăr de 22 de ani, din autovehiculul condus regulamentar, a decedat. De asemenea, conducătorul aceluiași autovehicul și o pasageră – o femeie de 50 de ani, din Bistrița, au fost răniți grav.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

Loading...
Comenteaza