Cum au trăit clujenii colectivizarea
- Scris de Florentina Tatar
- 11 Feb 2011, 23:32
- Eveniment
- Ascultă știrea
DISTRIBUIE
Un grup de cercetători a realizat un studiu în satele din zonele Mănăstireni, Turda, Câmpia Turzii şi a supus examinării suferinţele şi abuzurile pe care le-au îndurat oamenii din cauza CAP-urilor.
La Cluj se pregăteşte editarea unui manual de istorie orală care să includă episoade recente şi evitate ale istoriei, cum este şi colectivizarea.
Studiul echipei de cercetători de la Institutul de Istorie Orală al Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) a scos la iveală aspecte inedite, cum ar fi faptul că în satul Bedeciu procesul de colectivizare s-a oprit în faza întovărăşirii, datorită intervenţiilor unui lider comunist local cu autoritate, Petre Copaciu. Respectat pentru că a adus în sat curentul electric, apa şi o secţie de artizanat, acesta a reuşit să declare satul ca unul de munte, neroditor. Ideea formării Cooperativelor Agricole de Producţie (CAP) a stârnit opoziţie în rândul sătenilor clujeni. “Principalul izvor de informaţii a fost reprezentat de veteranii de război, care fie au cunoscut nemijlocit societatea comunistă rusească, participând la Campania de Est sau fiind prizonieri în URSS, fie au luptat în ţară, recepţionând vehementa campanie anticomunistă dusă de germani”, arată Carmen Oneţ, una dintre cercetătoarele din echipa care a participat la acţiune în ediţia a 3-a a anuarului instituţiei.
“Ne-a interesat modul în care colectivizarea i-a afectat pe cei nevoiţi să se înscrie în CAP, maniera în care i-a afectat pe membrii familiilor celor care se împotriveau. Oamenii îşi aminteau de arestări, bătăi, anchete, de confiscarea averilor, alungarea copiilor din şcoli sau de scoaterea oamenilor din câmpul muncii”, a explicat Doru Radosav, directorul institutului. Istoricii clujeni au observat că foştii şefi de cooperative aveau viziuni idilice asupra colectivizării. “Dacă ei ar avea dreptate, comunismul şi CAP-urile ar mai funcţiona şi acum”, atrage atenţia Radosav. Au lăsat răni adânci în sufletele oamenilor schimbările dramatice prin care au trecut, la pierderea agoniselii, mai ales a animalelor, la care se raportau ca la membrii familiei lor. Deşi au muncit zi de zi la câmp, oamenii nu aveau ce mânca, iar asta a rămas “ca o memorie traumatică”, potrivit istoricului. Copiii celor care s-au împotrivit colectivizării au fost daţi afară din şcoli, fapt care le-a marcat destinul, au fost încadraţi ca muncitori în locuri marginale.
“Ţăranul nostru, om gospodar şi creştin, a fost umilit de către activiştii de partid, recrutaţi din rândul celor leneşi, oamenii din marginea satului, care au ajuns din slugi şefi ai satului”, a precizat directorul institutului. “Numele celor care s-au opus colectivizării nu erau eroi charismatici care să iasă în evidenţă. Oamenii îşi apărau valorile, dar nu aveau lideri ca cei din rezistenţa din munţi, nu exista aură eroică şi jertfă. În lumea satului, rezistenţa la colectivizare era, de fapt, una exponenţială”, a explicat Radosav. Se încerca ieşirea din această presiune prin furtul din proprietatea colectivă, care era a statului, adică “a nimănui”. “Scopul cercetării a fost să aflăm care era viaţa trăită a satului, la nivelul oamenilor, al subiectivităţilor. Rezultă o istorie foarte caldă, domestică, umană a lumii rurale. În arhive nu găseşti asemenea lucruri, ci doar relatări triumfaliste, victorioase, punctul de vedere al partidului, şi nu al omului. Manualele de istorie evită acest episod. Vom face un manual de istorie orală, în cadrul unui proiect”, a încheiat Radosav.
Exemplul francez, în varianta fără comunism
Cercetătorii clujeni au găsit în urma CAP-urilor oameni înfrânţi, necăjiţi că au ajuns de la oameni avuţi la beneficiari de pensii mici, considerate ajutoare sociale. “Este o istorie întreagă, pe care trebuie să o spunem, despre cum s-a ajuns în asemenea situaţie. Eu am trăit colectivizarea, părinţii mei aveau avere, dar eu am crescut cu pâine de mălai, pentru că grâul ajungea la CAP”, spune directorul Institutului de Istorie Orală. “Am cunoscut în anii trecuţi nişte francezi veniţi la Cluj de la Rennes, unde aveau o fermă de mare succes. I-am întrebat cum au pornit afacerea şi mi-au spus că de la doi cai şi un plug plus doi soţi, din care unul proaspăt întors de pe front, doi angajaţi, şi uneori copiii dădeau o mână de ajutor. Cred că aşa am fi ajuns şi noi fără comunism. Mai cred că asta ar fi întrebarea, unde am fi ajuns, nu că de ce s-a desfiinţat colectivizarea”, crede Doru Radosav.
Studiul echipei de cercetători de la Institutul de Istorie Orală al Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) a scos la iveală aspecte inedite, cum ar fi faptul că în satul Bedeciu procesul de colectivizare s-a oprit în faza întovărăşirii, datorită intervenţiilor unui lider comunist local cu autoritate, Petre Copaciu. Respectat pentru că a adus în sat curentul electric, apa şi o secţie de artizanat, acesta a reuşit să declare satul ca unul de munte, neroditor. Ideea formării Cooperativelor Agricole de Producţie (CAP) a stârnit opoziţie în rândul sătenilor clujeni. “Principalul izvor de informaţii a fost reprezentat de veteranii de război, care fie au cunoscut nemijlocit societatea comunistă rusească, participând la Campania de Est sau fiind prizonieri în URSS, fie au luptat în ţară, recepţionând vehementa campanie anticomunistă dusă de germani”, arată Carmen Oneţ, una dintre cercetătoarele din echipa care a participat la acţiune în ediţia a 3-a a anuarului instituţiei.
“Ne-a interesat modul în care colectivizarea i-a afectat pe cei nevoiţi să se înscrie în CAP, maniera în care i-a afectat pe membrii familiilor celor care se împotriveau. Oamenii îşi aminteau de arestări, bătăi, anchete, de confiscarea averilor, alungarea copiilor din şcoli sau de scoaterea oamenilor din câmpul muncii”, a explicat Doru Radosav, directorul institutului. Istoricii clujeni au observat că foştii şefi de cooperative aveau viziuni idilice asupra colectivizării. “Dacă ei ar avea dreptate, comunismul şi CAP-urile ar mai funcţiona şi acum”, atrage atenţia Radosav. Au lăsat răni adânci în sufletele oamenilor schimbările dramatice prin care au trecut, la pierderea agoniselii, mai ales a animalelor, la care se raportau ca la membrii familiei lor. Deşi au muncit zi de zi la câmp, oamenii nu aveau ce mânca, iar asta a rămas “ca o memorie traumatică”, potrivit istoricului. Copiii celor care s-au împotrivit colectivizării au fost daţi afară din şcoli, fapt care le-a marcat destinul, au fost încadraţi ca muncitori în locuri marginale.
“Ţăranul nostru, om gospodar şi creştin, a fost umilit de către activiştii de partid, recrutaţi din rândul celor leneşi, oamenii din marginea satului, care au ajuns din slugi şefi ai satului”, a precizat directorul institutului. “Numele celor care s-au opus colectivizării nu erau eroi charismatici care să iasă în evidenţă. Oamenii îşi apărau valorile, dar nu aveau lideri ca cei din rezistenţa din munţi, nu exista aură eroică şi jertfă. În lumea satului, rezistenţa la colectivizare era, de fapt, una exponenţială”, a explicat Radosav. Se încerca ieşirea din această presiune prin furtul din proprietatea colectivă, care era a statului, adică “a nimănui”. “Scopul cercetării a fost să aflăm care era viaţa trăită a satului, la nivelul oamenilor, al subiectivităţilor. Rezultă o istorie foarte caldă, domestică, umană a lumii rurale. În arhive nu găseşti asemenea lucruri, ci doar relatări triumfaliste, victorioase, punctul de vedere al partidului, şi nu al omului. Manualele de istorie evită acest episod. Vom face un manual de istorie orală, în cadrul unui proiect”, a încheiat Radosav.
Exemplul francez, în varianta fără comunism
Cercetătorii clujeni au găsit în urma CAP-urilor oameni înfrânţi, necăjiţi că au ajuns de la oameni avuţi la beneficiari de pensii mici, considerate ajutoare sociale. “Este o istorie întreagă, pe care trebuie să o spunem, despre cum s-a ajuns în asemenea situaţie. Eu am trăit colectivizarea, părinţii mei aveau avere, dar eu am crescut cu pâine de mălai, pentru că grâul ajungea la CAP”, spune directorul Institutului de Istorie Orală. “Am cunoscut în anii trecuţi nişte francezi veniţi la Cluj de la Rennes, unde aveau o fermă de mare succes. I-am întrebat cum au pornit afacerea şi mi-au spus că de la doi cai şi un plug plus doi soţi, din care unul proaspăt întors de pe front, doi angajaţi, şi uneori copiii dădeau o mână de ajutor. Cred că aşa am fi ajuns şi noi fără comunism. Mai cred că asta ar fi întrebarea, unde am fi ajuns, nu că de ce s-a desfiinţat colectivizarea”, crede Doru Radosav.
DISTRIBUIE
Comenteaza
