Cum s-a petrecut accidentul devastator de la Hula Bradului, în care au murit trei spanioli

Accidentul de la Hula Bradului, de duminică seara, în care au decedat trei cetățeni spanioli, a fostcauzat de un șofer care a depășit linia continuă într-o depășire neregulamentară.

Tragedia s-a petrecut duminică seara, în jurul orei 20:45, pe DN1, în zona Hula Bradului. Potrivit polițiștilor rutieri care au demarat cercetările, se pare că accidentul a fost produs de un șofer din Gorj, care a depășit pe linie continuă.

„Din primele cercetări efectuate de către polițiștii Serviciului Rutier Sibiu a rezultat faptul că, în timp ce conducea un autoturism dinspre Veștem spre Brașov, la km. 293+500m, un bărbat în vârstă de 63 de ani, din județul Gorj, s-ar fi angajat în depășirea unei autoutilitare, încălcând marcajul longitudinal continuu și ar fi pătruns pe contrasens unde a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus dinspre Brașov, proiectându-l în alt autoturism care circula în spatele acestuia”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, citat de presa locală.

Din nefericire, impactul frontal a provocat decesul a trei persoane aflate în autoturismul condus dinspre Brașov. Este vorba despre conducătorul auto, în vârstă de 67 de ani, și două femei în vârstă de 21, respectiv 55 de ani, toți cetățeni străini, din Spania. De asemenea, o minoră în vârstă de 15 ani, tot cetățean străin, a fost transportată în stare gravă la spital. Șoferul din Gorj, care a provocat accidentul, a fost rănit și el, iar în prezent se află în stare gravă la spital în Sibiu. La volanul celui de-al treilea autoturism se afla o tânără în vârstă de 20 de ani, din județul Vâlcea. Nu au rezultat victime din acest autovehicul.

În cauză, la nivelul Serviciului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă, urmând ca, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, să fie stabilite toate circumstanțele exacte în care s-a produs acest accident rutier.

Comenteaza